Petrom a scumpit masiv benzina şi motorina
La staţia Petrom din Şoseaua Pipera nr. 23 A, cea mai scumpă motorină costa joi dimineaţă 6,13 lei pe litru, de la 6,02, iar un litru de Euro Diesel 5 costa 5,95 lei/litru de la 5,84. Ambele sortimente au înregistrat o creştere de 11 bani pe litru.
La benzină, preţurile au crescut de la 5,64 lei pe litru la Premium fără plumb 95, la la 5,77 lei, iar la Top Premium 99+ preţul a crescut cu de la 6.04, la 6,14 lei pe litru. Astfel, preţurile au avut o majorare cuprinsă între 10 şi 13 bani pe litru.
Potrivit reprezentanţilor companiei, preţurile de referinţă au crescut cu 9, respectiv 12 bani pe litru, dar Petrom nu mai face publice aceste preţuri, ci doar preţurile din staţiile de distribuţie.
Citeşte şi Cât costă carburanţii în Europa. Unde stă România
Directorul general al grupului, Mariana Gheorghe, a declarat miercuri că OMV Petrom va continua politica de creştere a preţurilor, urmând principiile de piaţă pe baza cotaţiilor internaţionale şi a condiţiilor fiscale.
Mariana Gheorghe, CEO-ul companiei, a mai declarat miercuri că „în cazul Petrom, în 2011, a fost înregistrată o creştere în lei de 25% la motorină şi de 22% pentru benzină”.
„Continuăm această politică de creştere moderată a preţurilor, urmând principiile de piaţă pe baza cotaţiilor internaţionale şi a fiscalităţii. Estimarea de 100 dolari pentru preţul barilului de petrol este o medie a anului 2012, volatilitatea din interiorul acesteia urmând să se reflecte în preţuri. Creşterea economică din industrie va duce, sperăm, la efecte pozitive, precum şi puterea de cumpărare a populaţiei pentru zona de retail. Evoluţia este mai greu de prezis din cauza factorilor externi la care trebuie să facă faţă România dar şi pentru că sunt două alegeri care vor impacta asupra creşterii economice din acest an„, a declarat Mariana Gheorghe.