Petrom a vândut un teren de 4,4 ha lui Dan Șucu, proprietarul Mobexpert și Cosmin Savu-Cristescu, acționar majoritar al Redport Capital
„Zona Străulești – Petrom City se va transforma într-un pol rezidențial de prestigiu al Bucureștiului și noi avem avantajul de a fi pariat primii pe această zonă, prin dezvoltarea și finalizarea primei faze a proiectului The Level, continuând apoi cu dezvoltarea actuală a celei de-a doua faze și cu achiziția de terenuri pentru un pipeline generos. Avem un model de business foarte atractiv, bazat atât pe standarde superioare de locuire cât și pe randamente consistente oferite investitorilor noștri și vom continua să identificăm oportunități de business interesante”, spune Cosmin Savu-Cristescu, Managing Director și acționar majoritar al grupului Redport.
Este a doua colaborare a lui Dan Șucu pe segmentul rezidențial, după parteneriatul cu Conarg în dezvoltarea Arcadia Domenii Apartments.
Grupul Redport a fost fondat în 2016 de către Alexandru Răbâncă, cel care a adus în România franciza Yves Rocher, pe care a vândut-o în 2016. Tot în zpna Petrom City, compania construiește faza a doua a proiectului Level Apartments, o investiție de 12,5 milioane de euro în 130 de apartamente. Prima fază, cu 45 de apartamente, a fost vândută și livrată anul trecut. Învestiția a fost de 3,5 milioane de euro.
În zona din jurul Petrom City mai mulți dezvoltatori și-au asigurat terenuri pentru dezvoltarea de noi apartamente. Bog’Art a anunțat în vara acestui an o investiție de 20 de milioane de euro într-un proiect rezidențial pe un teren din nordul Bucureștiului cumpărat de la Petrom. Și dezvoltatorii Cordia și Forty Management dețin terenuri în zonă.