Petrom inaugurează în această lună instalaţia policombustibili de la Petrobrazi, investiţie de 65 mil. euro. Converteşte GPL în carburant auto

Petrom va deschide până la finalul lunii instalaţia a cărei construcţie a anunţat-o acum doi ani, care pemite convertirea gazelor petroliere în benzină şi motorină, pe platfoma rafinăriei Petrobrazi.
Mihai Nicuţ - lun, 18 mart. 2019, 12:50
Petrom inaugurează în această lună instalaţia policombustibili de la Petrobrazi, investiţie de 65 mil. euro. Converteşte GPL în carburant auto

Informaţia referitoare la deschiderea în această lună apare în raportul anual pe 2018 al companiei, publicat recent.

„Construcția instalației Policombustibili în cadrul rafinăriei Petrobrazi a progresat conform așteptărilor. Lucrările mecanice sunt finalizate, iar unitatea va fi operațională în martie 2019. Unitatea, o investiție de aproximativ 65 mil. euro, reprezintă prima instalație de acest gen pentru Grupul OMV și va utiliza tehnologie modernă și prietenoasă cu mediul. Prin implementarea acestui proiect, vom putea obține, pe lângă o structură de producție mai flexibilă a rafinăriei, o creștere a produselor cu cerere și valoare mare prin convertirea a până la 50.000 tone/an de GPL în benzină și motorină.
Proiectul, anunţat în 2017, prespune conversia componentelor GPL în benzină şi distilate medii, folosind un proces catalitic şi implică construirea a trei reactoare principale, mai multe adsorbante, coloane şi pompe.

‘Noua unitate de poli-combustibili este un proiect ambiţios, prin care tehnologii de ultima generaţie pentru industria de rafinare şi petrochimică vor fi disponibile şi în România. Proiectul decurge conform planului şi speram că la începutul anului 2019, nouă unitate să fie funcţională’, spunea în 2017 Neil Anthony Morgan, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea Downstream Oil.
Construcţia a înghiţit circa 3.000 de metri cubi de beton şi 335 de tone de fier-beton, dacă datele anunţate atunci nu s-au schimbat.

Rafinăria Petrobrazi, singura deţinută şi operată de Petrom, este a doua mare rafinărie din România, alături de Petromidia, operată de grupul Romeprtol (5,5 milioane de tone, cea mai mare din ţară), şi Petrotel (3,6 milioane de tone), operată de Lukoil.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...