Petrom: Mediul legislativ actual din România nu ne permite să investim câteva miliarde în Marea Neagră

Mediul legislativ actual nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiţie în valoare de câteva miliarde în zăcământul Neptun din Marea Neagră, se arată în raportul financiar al companiei pentru primul trimestru al anului, publicat vineri.
Economica.net - vin, 03 mai 2019, 06:54
Petrom: Mediul legislativ actual din România nu ne permite să investim câteva miliarde în Marea Neagră

„Neptun Deep: mediul legislativ actual nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiţie în valoare de câteva miliarde. Rămânem dornici să vedem zăcămintele din Marea Neagră dezvoltate şi vom continua dialogul cu autorităţile pentru a înţelege calea de urmat”, susţin oficialii companiei.

Potrivit acestora, un cadru fiscal şi de reglementare stabil, predictibil şi favorabil investiţiilor, reprezintă o cerinţă esenţială pentru dezvoltarea investiţiilor viitoare ale companiei, atât onshore (pe uscat), cât şi offshore (pe mare).

„La sfârşitul lunii martie 2019, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă nr. 19, care a modificat Ordonanţa de Urgenţă nr. 114/2018, în urma consultărilor cu jucătorii de pe piaţă. Considerăm că Ordonanţa de Urgenţă nr. 19 reprezintă o evoluţie necesară în vederea revenirii la o piaţă liberalizată a gazelor naturale. Conform evaluării noastre preliminare, impactul net al acestor măsuri asupra rezultatului din exploatare al Grupului OMV Petrom pentru 2019 este de aproximativ 40 milioane de euro”, se arată în raport.

OMV Petrom şi ExxonMobil explorează blocul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde rezultatele preliminare au indicat rezerve de 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze.

Grupul OMV Petrom a raportat, în primele trei luni ale acestui an, vânzări consolidate în creştere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, până la valoarea de 5,4 miliarde de lei, în timp ce profitul net s-a ridicat la 1,15 miliarde de lei, mai mare cu 35%, în intervalul de referinţă.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de 58,3 milioane bep în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 794 de benzinării, la sfârşitul lui 2018, sub două branduri – OMV şi Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...