Eşec pentru Petrom la prima încercare de a-şi vinde gazele pe bursă

Preţul minim solicitat de Petrom nu s-a suprapus peste cel al singurului ofertant, licitaţia de pe OPCOM fiind anulată
Florin Cojocaru - vin, 21 feb. 2014, 14:39
Eşec pentru Petrom la prima încercare de a-şi vinde gazele pe bursă

Petrom nu a reuşit să-şi vândă cei 106.000 MWh de gaze, pe care îi scosese la vânzare pe bursă, acum o săptămână. Preţul cerut de vânzător nu s-a întâlnit cu cel al singurului ofertant , iar licitaţia a fost anulată.

În metri cubi, cantitatea de gaze scoasă la licitaţie a fost de 9,66 de milioane, iar preţul cerut de 266 de dolari pe mia de metri cubi, după cum ECONOMICA.NET a scris aici. Ofertantul a fost firma MET Romania Energy Trade, filiala de trading de energie a producătorului maghiar de gaze MOL.

Până la sfârşitul acestui an, piaţa gazelor pentru consumatorii industriali va trebui liberalizată total. Preşedintele ANRE Nicolae Havrileţ spunea recent că estimările Agenţiei sunt că liberalizarea totală va aduce preţurile de piaţă ale gazului în jurul a 300 de dolari mia de metri cubi, la sfârşitul anului.

Pe de altă parte, liberalizarea pieţei pentru consumatorii casnici trebuie să se facă până în 2018, Aceasta a început în urmă cu un an, iar preţul gazului s-a scumpit până acum cu circa 12%. Pentru acest an, ANRE estimează un procent similar cu care se va scumpi gazul.

Liberalizarea preţului la gaze este o condiţie cerută de FMI şi Comisia Europeană şi asumată de România. Industriaşii români au cerut Guvernului să extindă cu doi ani termenul final de liberalizare a pieţei spunând că scumpirea gazului îi face necompetitivi.

Te-ar mai putea interesa și
Blockchain versus AI – Gigantul adormit Blockchain ar putea remodela lumea la un nivel mai ridicat ca Inteligenţa Artificială (raport Bitget)
Blockchain versus AI – Gigantul adormit Blockchain ar putea remodela lumea la un nivel mai ridicat ca Inteligenţa ...
Sectorul blockchain ar putea genera peste 1 milion de locuri noi de muncă, până în 2030, egalând actualul boom de recrutare din industria AI, claritatea reglementărilor şi integrarea la nivel......
O nouă clinică privată se deschide în Bucureşti
O nouă clinică privată se deschide în Bucureşti
În următoarele săptămâni va fi inaugurată clinica multidisciplinară Renew Institute în Bucureşti, cu specialiști ...
„Bursa de stat” din România – Peste 50% din piaţa de capital din România este generată de companiile de stat, spune secretarul de stat Mihai Precup
„Bursa de stat” din România – Peste 50% din piaţa de capital din România este generată de companiile ...
Sectoarele de activitate trebuie să aibă o mai mare reprezentativitate în cadrul Bursei de Valori Bucureşti, pentru că, ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: CNIR a preluat contractul pentru lotul Chiribiș – Biharia
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: CNIR a preluat contractul pentru lotul Chiribiș – Biharia
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunță luni preluarea contractului pentru construirea lotului Chiribiș ...