Petrom nu va închide nicio sondă din cauza OUG 114, dar taie investiţiile. Impactul asupra profitului pe 2019: 50 mil. euro

OMV Petrom, singurul producător de petrol şi gaze din România şi una dintre companiile cele mai afectate de OUG 114, nu va diminua deliberat producţia din România din cauza actului normativ, dar va reduce investiţiile. Compania aşteaptă cadrul final de reglementare şi, deşi nu a făcut încă în detaliu calculele, estimează că profitul acestui an va fi redus cu circa 50 de milioane de euro din cauza prevederilor Ordonanţei.
Economica.net - mie, 06 feb. 2019, 13:08
Petrom nu va închide nicio sondă din cauza OUG 114, dar taie investiţiile. Impactul asupra profitului pe 2019: 50 mil. euro

„Nu închidem nicio sondă de gaze în anul 2019 din cauza legii”, a spus Peter Zeilinger, membru al directoratului Petrom responsabil cu activitatea de upstream la întrebarea dacă OUG 114, care plafonează preţul la gaze, mai permite extracţia din toate zăcămintele de gaze.

Oficialii companiei au declarat că aşteaptă legislaţia secundară de aplicare a OUG şi că vor continua operaţiunile în România, deşi în lipsa unuui cadru de reglementare predictibil, trebuie să taie din investiţii iar producţia, care este deja în declin, va continua acest trend ca urmare a epuizării zăcămintelor. După un declin de 2% al producţiei de ţiţei şi 7% al producţiei de gaze, Petrom estimează în acest an un declin mediu de 5% (mai scăzut la petrol şi mai accentuat la gaze).

„Un an puternic pentru OMV Petrom este un an puternic pentru România. Însă, din cauza volatilităţii legislative, trebuie să reducem motorul investiţiilor. Suntem angajaţi să continuăm operaţiunile de aici, sperăm să avem un dialog liber cu autorităţile, astfel încât contribuţia noastră la economia României să crească”, a spus, la rândul său, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.

Anul trecut, compania a avut investiţii de 4,3 miliarde de lei, în creştere cu 44% faţă de 2017, dar în 2019 acestea vor fi reduse la 3,7 miliarde de lei.

„Instabilitatea recentă privind mediul de reglementare ne-a determinat să ne revizuim planurile de investiţii de creştere, în timp ce căutăm claritate în legătură cu climatul investiţional din România. Planificăm investiţii de circa 3,7 miliarde de lei pentru 2019, în principal în Upstream (explorare şi producţie – n. r.). Prioritatea noastră rămâne maximizarea valorii portofoliului curent din Upstream şi estimăm că vom limita declinul producţiei medii zilnice la circa 5% faţă de 2018, excluzând optimizarea portofoliului”, spun reprezentanţii companiei, în raportul privind rezultatele financiare de anul trecut.

În ceea ce priveşte impactul OUG 114 asupra profitului OMV Petrom în acest an, acesta va fi afectat cu circa 50 de milioane de euro.
„Nu putem cunoaşte care este impactul exact până nu vedem legislaţia secundară. Am făcut însă calcule preliminare, care indică un impact de două cifre în milioane de euro asupra profitabilităţii noastre, dar aş vrea să subliniez că este o estimare preliminară”, a spus directorul financial al companiei, Stefan Waldner.

Când jurnaliştii i-au cerut detalii, având în vedere că afirmaţiile sale indicau un interval destul de amplu, de la 10 la 99 de milioane de euro, el a precizat că valoarea la care se referă este aproape de mijlocul acestui interval.

În decembrie 2018, Guvernul a emis Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, care plafonează la 68 de lei pe MWh preţul de vânzare al gazelor de producţie internă şi prevede revenirea la piaţa reglementată în sectorul energiei electrice. Totodată, companiile din energie vor plăti către ANRE o contribuţie de 2% din cifra de afaceri aferentă activităţii licenţiate.

Grupul OMV Petrom a obţinut în anul 2018 un profit net de 4,08 miliarde de lei, în creştere cu 64% faţă de 2017, când acesta a fost de 2,49 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...