Petrom: scădere pe toată linia în trimestrul trei, doar producția de electricitate a fost în creștere

08 10. 2020
petrom_87654394586758493_70838600

Producția de hidrocarburi a companiei a scăzut la 141.300 barili echivalent petrol (bep) pe zi, de la 147.300 în trimestrul al doilea din 2020 și 150.000 în al treilea trimestru de anul trecut. A scăzut atât producția de țiței și condensat (68.800 bep/zi, de la 71.100 în trimestrul precedent și 70.900 în trimestrul trei din 2019), cât și cea de gaze naturale: 72.500 bep/zi față de 76.200 și, respectiv, 79.400. Așadar, raportat an la an, extracția de gaze a Petrom a scăzut cu peste 8%.

Vânzările de petrol și gaze au scăzut și ele, cumulat, la 133.300 bep/zi, de la 142.100 în trimestrul precedent și 142.200 în trimestrul trei 2019.

Compania a beneficiat de un context dificil de piață, în condițiile în care prețul mediu al petrolului a fost de doar 36 de dolari/barilul în al treilea trimestru, totuși mai bun decât în trimestrul precedent (24,45 dolari), dar mult sub cel de acum un an: 54 de dolari. Rata de utilizare a rafinăriei Petrobrazi, singura pe care o operează compania, a scăzut la 86%, cel mai mic nivel din ultimele cinci trimestre, însă compania a vândut totuși mai mulți carburanți (1,38 milioane de tone) decât în trimestrul anterior (1,15 milioane), situație explicabilă în general pentru piața de retail prin faptul că al treilea a trimestru este marcat de sezonul vacanțelor și, oricum, al doilea trimestru a fost sub efectul restricțiilor cauzate de pandemie. Vânzările sunt însă destul de mult sub cele de acum un an: 1,49 milioane de tone în al treilea trimestru din 2019.

Ce a mers foarte bine a fost producția de energie electrică. Centrala pe gaze în ciclu combinat de la Brazi a produs în al treilea trimestru 1,31 TWh de energie electrică, de peste două ori mai mult decât în trimestrul precedent și sensibil mai mult decât acum un an: 1 TWh în al treilea trimestru din 2019.