Petrom şi Romgaz vor fi obligate să vândă pe bursa o parte din gazul extras din România

Ministrul Energiei a anunţat că producătorii interni de gaze ar putea fi obligaţi să trannzacţioneze la bursa un anumit procent din producţie. Cota va fi stabilită de ANRE.
Economica.net - joi, 03 apr. 2014, 13:44
Petrom şi Romgaz vor fi obligate să vândă pe bursa o parte din gazul extras din România

„Am eliminat orice interferenţă a statului în stabilirea preţului pieţei concurenţiale. Am făcut ceea ce ei (marii consumatori de gaze-n.red.) ne-au cerut, să-i lăsăm să negocieze cu producătorii. Lucrăm la măsuri suplimentare, vom face o propunere legislativă prin care producătorii de gaz să fie obligaţi să tranzacţioneze pe OPCOM sau BRM o parte din producţia lor” a declarat ministrul delegat petru Energie, Răzvan Nicolescu, la ZF Live.

„Mi-e greu să spun daca se va reduce preţul, va fi o negociere. Romania este o piaţa izolată” a spus Nicoescu, întrebat dacă scoaterea pe bursă a unor cantităţi de gaze ar duce la o ieftinire.

Ministrul a spus că Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) este instituţia care va decide care va fi procentul din producţie care va fi scos pe bursă. „Ei vor hotărî, în funcţie de funcţionarea pieţei” a spus Nicolescu.

Şeful ANRE, Nicolae Havrileţ, nu a putut fi contactat pentru lămuriri până la momentul publicării acestei ştiri.

De la data de 1 aprilie, Guvernul a decis că tranzacţiile pe piaţa liberă, care reprezintă circa 55% din consumul de gaze naturale, să se facă la un preţ de referinţă minim de 72 de lei MWh, preţul de la 1 ianuarie 2013, pentru gazul din producţia internă. Guvernul a mai stabilit şi că preţul de pe piaţa liberă va fi luat în calcul pentru stabilirea şi calculul impozitului pe veniturile suplimentare din liberalizarea pieţei de gaze, dat fiind că anterior taxa se aplica luând în calul preţurile de pe piaţa reglementată, nu cele efectiv obţinute pe piaţa liberă.

Ulterior aprobării acestui act normativ, marii consumatori de gaze au înţeles că Petrom şi Romgaz, cele două companii care produc peste 95% din gazul românesc, ar trebui să vândă gaze la acest preţ şi au emis un comunicat de presă prin care au acuzat cele două companii că nu respectă legea, vânzând gazul la preţuri mai mari.
„Cei doi mari producători interni, profitând, cel mai probabil, de poziţia dominantă pe care o au pe piaţa gazelor naturale, nu aplică OUG 13/2014 şi, în consecinţă, ignoră preţul de referinţă de 72 lei/MWh pentru consumatorii eligibili, «negocierile» rezumându-se la preţul reglementat, din calendar, de 89 lei/MWh! Opinia noastră este că asistăm la un abuz de poziţia dominantă pe piaţa gazelor naturale!” se arată într-un comunicat al Consiliului Investitorilor Romani, care reprezintă interesele marilor consumatori.

Pe ce bursă?

În momentul de faţă nu există o piaţă specială de tranzacţionare pentru gazele naturale, dar schimburile se pot face la Bursa Română de Mărfuri sau pe bursa de energie găzduită de OPCOM, operatorul comercial al pieţei de energie electrică. OMV Petrom Gas SRL a lansat trei oferte pe OPCOM, doar una finalizată cu succes, la un preţ de 82 de lei MWh. Tot OMV Petrom a scos la vânzare gaze şi Bursa Română de Mărfuri, şi a reuşit să vândă unul dintre cele două pachete scoase la vânzare. Cantităţile sunt însă mici.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...