Petrom a ieftinit astăzi benzina

18 10. 2012
petrom_557788990909__89369600

Petrom va reduce la miezul nopţii preţurile la benzină cu şase bani pe litru, a doua reducere de preţ în doar două zile, după ce şi ieri Petrom a redus preţurile, tot la benzină şi tot cu şase bani pe litru.

Astfel, după această modificare, un litru de benzină standard vândut la staţia Pipera din Bucureşti va costa 6,10 lei, iar un litru de benzină Extra 99 6,50 lei litrul.

Petrom modifică preţurile la carburanţi în funcţie de cotaţiile la produsele petroliere, de evoluţia preţului ţiţeiului şi, atunci când este cazul, de evoluţia cursului valutar.

OMV Petrom este cea mai mare companie de pe piaţa de distribuţie a carburanţilor, cu o reţea de circa 550 de staţii.