Petrom vrea să construiască un parc fotovoltaic de 111 MW, în Dolj, cel mai mare din România – surse

Economica.net
09 11. 2020
solar23567_17205600

Petrom intenționează să construiască parcul fotovoltaic în localitatea Ișalnița din județul Dolj, pe un teren pe care îl deține și unde a activat fostul combinat chimic Doljchim, care a fost dezafectat iar terenul a fost ecologizat. Valoarea investiției este de 400 de milioane de lei, potrivit surselor noastre.

Petrom a înaintat acest proiect Ministerului Economiei pentru a primi finanțare din celebrul Fond de Modernizare – mecansimul 10d din directiva europeană EU-ETS, prin care România și alte nouă țări mai puțin dezvoltate din UE primesc bani europeni pentru proiecte energetice, Fond din care România speră la o alocare totală de 6,7 miliarde de euro.

Deși este o investiție verde, compania petrolieră a fost destul de rezonabilă în cerințe, din moment ce, potrivit surselor noastre,a solicitat o finanțare prin acest fond de doar 50% din valoarea proiectului.

La acest moment, dacă parcul va fi construit, ar fi cel mai mare parc fotovoltaic din România, potrivit unor specialiști din piață. Pe lângă acești 111 MW instalați în fotovoltaic, pe care îi va avea în portofoliu, Petrom mai operează și cea mai mare centrală electrică pe gaze din România, cea în ciclu combinat de la Brazi, 860 MW putere instalată.

Petrom a mai avut operațiuni în sectorul energeiei regenerabile, dar a vîndut afacerea, acum câțiva ani. A cumpărat și dezvoltat parcul eolian Dorobanțu, din Dobrogea, cu o capacitate de 45 MW, dar în 2017 l-a vândut, pentru 23 de milioane de euro, către Transeastern Power.

Atunci, compania a anunțat că regenerabilele nu mai sunt o afacere strategică, dar după mai mulți ani, probabil și din cauza politicii europene, Petrom este interesată din nou de energia verde. În primăvară, compania anunțase că a instalat deja panouri forovoltaice în 40 de benzinării ale rețelei sale și are ca țintă de final de an 78 de stații cu panouri fotovoltaice.

“Măsurile adoptate la nivelul companiei pentru un mediu mai curat au generat, în 2019, diminuarea cu 22% a cantității de emisii de carbon față de anul 2010. Obiectivul companiei este de a ajunge, în anul 2025, la o reducere de 27%”, spunea în primăvară Radu Căprău, director Downstream Oil în cadul companiei.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 55,4 milioane bep în 2019. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și, pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a 800 benzinării, la sfârșitul lunii martie 2020, sub două branduri, OMV și Petrom.

Momentan, România are capacități instalate de 1.383 MW în fotovoltaic, potrivit ultimelor date ale ANRE.