Petrom vrea să se asocieze cu CE Oltenia pentru construcția de parcuri fotovoltaice – surse

16 12. 2021
solar-carbune

Petrom a depus o ofertă de asociere cu CE Oltenia în societățile de proiect (SPV- special purpose vehicle) pentru dezvoltarea de parcuri fotovoltaice pe vechile halde de steril ale producătorului de energie pe bază de cărbune.

Potrivit surselor noastre, CE Oltenia are mai multe oferte, dar cea a Petrom ar fi “în pole position”. Nu știm încă dacă oferta Petrom vizează asocierea cu CE Oltenia pentru un singura parc sau mai multe.

Complexul Energetic Oltenia, singurul mare producător de energie electrică pe bază de cărbune, a lansat procedura de selecție a investitorilor interesați să se asocieze în firme de tip SPV pentru proiectele de construcție de parcuri fotovoltaice și de centrale noi pe gaze, în luna noiembrie.

Compania intenționează să se asocieze cu investitori interesați pentru dezvoltarea a zece proiecte, care fac parte din planul de restructurare-decarbonare trimis Comisiei Europene. Pentru fiecare proiect, CEO vine cu aport în natură la SPV umând ca investitorii interesați să vină cu aport în numerar pentru finanțarea construcției capacităților energetice noi

Opt dintre cele zece proiecte  vizează construcția de parcuri fotovoltaice, cu o capacitate instalată totală de circa 700 MW.

Petrom a dezvăluit recent strategia sa până în 2030, care presupune investiții de circa 11 miliarde de euro în această perioadă, mare parte din sumă urmând să fie alocate proiectelor de energie regenerabilă. Compania vizează construcția a 1.000 MW noi în special în parcuri fotovoltaice.