Petromidia, afaceri şi exporturi în creştere. Rafinăria este pe profit operaţional
Rompetrol Rafinare (RRC) a înregistrat in primul trimestru al anului o cifră consolidată de afaceri de 1,3 miliarde USD, în creștere cu 48% față de perioada similară din 2013 și un profit operaţional EBITDA de 9,3 milioane USD, față de o valoare negativă de 120.000 USD, potrivit unui comunicat al companiei, remis Bursei de Valori Bucureşti.
Totuşi, rezultatul net, rămâne negativ, RRC consemnând o pierdere de 26,8 milioane USD.
“Rezultatele financiare consolidate ale companiei au fost influențate pozitiv de creșterea cantităților produse si vândute față de aceeași perioadă a anului trecut si negativ de evoluţia cotațiilor internaționale la țiței și produsele petroliere. Pe fondul unei reduceri cu 8% pentru benzină și 5% pentru motorină în T1 2014, țițeiul s-a diminuat cu 4%, media acestora situându-se la peste 108 USD/bbl pentru țițeiul de tip Brent și circa 107.5 USD/bbl pentru cel de tip Urals” se arată în comunicat.
Rafinăria Petromidia a procesat o cantitate record de ţiţei, potrivit celor de la Rompetrol: 13.000 de tone pe zi, cel mai ridicat nivel de la înființarea acesteia, în 1979, iar randamentului atins pentru benzină și motorină a fost de peste 86%, depășind nivelul din 2013 – 85,6% – cel mai bun din istoria rafinăriei.
Pe ansamblu, în primul trimestru al acestui an, producția totală a rafinăriei a fost de 1,18 milioane tone, în creștere cu 87% față de perioada similară a anului trecut, dar rezultatul trebuie interpretat şi prin prisma faptului că în perioada martie-aprilie 2013 rafinăria a fost oprită pentru revizii.
Creşterea producţiei s-a regăsit în creşterea vânzărilor de carburant, atât în ţară cât, mai ales, la export. “Vânzările de carburanți s-au ridicat la peste 892.000 de tone, în creştere cu 81% comparativ cu perioada similară a anului trecut (492.000 tone). Vânzările pe piața internă au crescut cu 42%, în timp ce vânzările de carburanți către piețele externe s-au dublat (creştere de 120%) faţă de primele trei luni din 2013.
Valoric, exporturile s-au ridicat la 600 milioane USD, în primele trei luni ale anului.
“Deși cotațiile internationale (FOB Med Italy) au scăzut în medie cu 8% pentru benzină și cu 5% pentru motorină pe fondul unui curs de schimb RON/USD în scădere cu 1%, în trimestrul I 2014 față de aceleași perioadă a anului trecut, rezultatele financiare ale segmentului de distribuție au fost influențate pozitiv, în mare parte, de optimizarea canalelor de vânzare și de programul de reducere a costurilor” mai spun cei de la Rompetrol.
Grupul Rompetrol este deţinut de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunaiGas.