Peugeot a raportat primul profit din ultimii trei ani, datorită reducerilor de costuri
În 2014, compania franceză a înregistrat un profit operaţional de 905 milioane de euro (un miliard de dolari), după pierderi de 364 milioane de euro în 2013. Analiştii se aşteptau la câştiguri de 953,2 milioane de euro. În mai 2014, grupul chinez Dongfeng a achiziţionat o participaţie de 14% în Peugeot pentru a ajuta la redresarea companiei franceze.
Peugeot a anunţat miercuri că va genera un flux de numerar operaţional cumulat de 4,2 miliarde de euro până în 2017. Anul trecut, fluxul de numerar operaţional, excluzând câştigurile excepţionale, a totalizat 2,18 miliarde de euro.
În perioada 2012-2014, Peugeot a redus costurile de fabricaţie cu 730 de euro per vehicul, a anunţat directorul financiar Jean-Baptiste de Chatillon.
Cererea pentru maşini va scădea probabil cu 30% anul acesta în Rusia şi cu 10% în America Latină, estimează compania franceză. ‘Chiar dacă vedem o îmbunătăţire a situaţiei noastre financiare în Rusia şi America Latină, aceste regiuni rămân pe roşu. Presiunile asupra ratelor de schimb au fost puternice în 2014 iar tendinţa se va menţine şi în acest an’, a declarat Jean-Baptiste de Chatillon.
În China, vânzările ar urma să crească anul acesta cu 7% iar în Europa cu 1%.
În 2014, livrările companiei franceze au urcat cu 4,3%, la 2,94 milioane de vehicule, de la 2,82 milioane de unităţi în 2013, pe fondul majorării cererii pentru maşinile de teren 2008 şi 3008 şi a break-ului 308. Totuşi nivelul vânzărilor este încă cu 18% mai redus decât în 2010, când Peugeot raporta livrări record de 3,6 milioane de vehicule.
Peugeot vinde acum mai multe vehicule în China decât în Franţa şi împreună cu Dongfeng vrea să vândă anual 1,5 milioane de vehicule pe piaţa chineză până în 2020.