Peugeot ar putea concedia încă 1.500 de angajaţi în Franţa

PSA Peugeot Citroen, al doilea producător auto european, ia în considerare reducerea a încă 1.500 de locuri de muncă în Franţa, din cauza supracapacităţii de producţie în Europa, a declarat Pierre Mercier, unul dintre liderii sindicatului CGT de la Peugeot, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 22 ian. 2014, 15:40
Peugeot ar putea concedia încă 1.500 de angajaţi în Franţa

‘Sursele noastre interne ne-au anunţat că şefii companiei estimează că, în Franţa, sunt cu 1.500 de angajaţi mai mult decât are nevoie Peugeot în prezent. Ei intenţionează să reducă aceste locuri de muncă printr-o schemă de plecări voluntare’, susţine liderul sindical.

Concedierile ar putea veni pe lângă cele 11.200 de poziţii ce vor fi eliminate de Peugeot în Franţa până în 2015, conform actualului plan de restructurare, a explicat Mercier.

Purtătorul de cuvânt al PSA Peugeot Citroen a refuzat să comenteze declaraţiile.

Acţiunile companiei au urcat miercuri la prânz cu 3,9% la bursa de la Paris.

Luni, PSA Peugeot Citroen a raportat un declin de 4,9% al vânzărilor pe plan mondial, în special din cauza contractării pieţei europene.

Anul trecut, al doilea producător auto european a vândut 2,82 milioane de maşini şi vehicule comerciale uşoare, faţă de 2,97 milioane de unităţi în 2012. Dar, în trimestrul patru din 2013, vânzările companiei franceze au crescut cu 4,1%, la 748.000 unităţi.

Peugeot a încercat să compenseze declinul pieţei europene majorând vânzările în afara ţării. Anul trecut, vânzările în afara Franţei au reprezentat 42% din totalul vânzărilor, iar până în 2015 compania vrea să comercializeze jumătate din maşinile sale în afara Europei.

Conducerea PSA Peugeot Citroen a aprobat propunerea de majorare a capitalului prin care producătorul auto chinez Dongfeng şi statul francez vor deţine fiecare o participaţie de 14%, au anunţat, luni, surse anonime.

Planul prevede majorarea capitalului cu trei miliarde de euro, printr-o vânzare iniţială de acţiuni către Dongfeng şi statul francez, urmată apoi de o emisiune de acţiuni cu drept de subscriere. Dongfeng şi statul francez vor injecta fiecare aproximativ 750 milioane de euro în PSA Peugeot Citroen, iar familia Peugeot, care în prezent deţine 25% din companie, va rămâne cu aproximativ 14%.

Vânzările Peugeot în Europa au scăzut anul trecut cu 8,5%, fiind cel mai semnificativ declin în rândul principalilor producători auto din regiune, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), publicate săptămâna trecută.

Dar livrările Peugeot în China, cea mai mare piaţă auto mondială, au crescut în 2013 cu 26%, la 557.000 vehicule. În America Latină, vânzările au urcat cu 6,6%, la 30.000 de unităţi.

Luna trecută, compania franceză a confirmat că fluctuaţiile de curs valutar vor avea un impact negativ de 1,1 miliarde de euro (1,5 miliarde de dolari) asupra profitului din 2013.

O majorare a capitalului va ajuta Peugeot să obţină numerar şi să se extindă în afara Europei.

 

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...