Peugeot reia cooperarea cu partenerul său din Iran şi vor crea o societate mixtă

Grupul francez PSA a semnat joi un acord pentru reluarea cooperării cu partenerul său din Iran, de dinainte de embargou, Khodro, acord ce va presupune înfiinţarea unei companii mixte care va investi 400 milioane euro în următorii cinci ani şi care va produce autoturisme Peugeot, relatează agenţia EFE.
Economica.net - joi, 28 ian. 2016, 12:02
Peugeot reia cooperarea cu partenerul său din Iran şi vor crea o societate mixtă

Noua filială comună, în care PSA şi Khodro vor avea o participaţie de 50% fiecare, va investi banii în capacităţi industriale şi în cercetare şi dezvoltare, au menţionat reprezentanţii producătorului auto francez într-un comunicat de presă.

Acordul, semnat cu ocazia vizitei în Franţa a preşedintelui iranian, Hassan Rohani, va intra în vigoare la mijlocul anului şi prevede că primele maşini vor ieşi de pe linia de montaj a fabricii Khodro din Teheran în al doilea semestru din 2017.

În plus, Khodro va realiza în această fabrică şi propriile autovehicule.

Datorită transferului de tehnologie, acolo vor fi asamblate modele Peugeot 208, 2008 şi 301 ca ‘motorizări de ultimă generaţie’, au precizat reprezentanţii PSA.

Surse guvernamentale franceze, citate de ‘Le Figaro’, au menţionat că obiectivul este ajungerea la o producţie de 200.000 unităţi pe an.

Compania franceză a subliniat că piaţa iraniană, care a atins un vârf de 1,6 milioane autovehicule noi în 2011, ar trebui să revină la acest nivel în doi ani şi să ajungă la 2 milioane de unităţi la orizontul anului 2022. În prezent, în această ţară circulă peste 4 milioane de autovehicule.

PSA s-a retras total în 2012 din Iran (care era a doua sa piaţă ca importanţă, după Franţa), ca urmare a embargoului impus ţării din cauza proiectele sale de a se dota cu arme atomice.

În pofida acestei măsuri, Khodro a continuat să fabrice pe cont propriu autoturisme marca Peugeot, circa 350.000 anual, ce nu au fost însă incluse în conturile PSA, care nu a primit niciun beneficiu.

Preşedintele constructorului auto francez, Carlos Tavares, a subliniat că ‘semnarea acestui acord strategic încheie capitolul sancţiunilor internaţionale şi, mai ales, permite PSA şi Iran Khodro să scrie o nouă pagină în istoria lor’.

”Ambiţia noastră comună este să propunem clienţilor fideli produse de înaltă tehnologie, pentru a le oferit mobilitate la cele mai ridicate standarde de confort, de securitate, de respect faţă de mediul înconjurător’, a adăugat Tavares.

Preşedintele Khodro, Hashem Yekehzare, s-a arătat, la rândul său, încântat de crearea ‘unei platforme comune care permite capitalizarea avantajelor competitive ale celor două companii, în special în ceea ce priveşte dimensiunea, tehnologia şi obiectivele pe termen lung’.

Pentru Yekehzare, ”un punct esenţial al acestei alianţe constă în a le oferi clienţilor ceea este mai bun în domeniul tehnologiei auto la un cost competitiv’.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
Guvernul american a demarat o vânătoare globală de ouă, încercând să obţină exporturi din partea ţărilor din Europa şi alte părţi, pentru a răspunde la o gravă criză care a dus......
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru pacea şi securitatea internaţională, a motivat vineri preşedintele american ...
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Statele Unite au amânat din nou cu 30 de zile punerea în aplicare a sancţiunilor anunţate împotriva celei mai mari companii ...
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, reduc investițiile, taie bugetele
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, ...
Mai mulţi directori de companii au declarat pentru Reuters că firme turceşti din toate sectoarele se grăbesc să reevalueze ...