Peugeot vrea să-şi reducă costurile cu forţa de muncă până în 2016

Economica.net
26 06. 2014
peugeot_26983600_92466900

PSA Peugeot Citroen, care are aproximativ 70.000 de angajaţi în Franţa, s-a angajat să-şi reducă până în 2016 costurile cu forţa de muncă la 12,5% din veniturile grupului, de la 15,5% în 2013, conform planului de redresare prezentat în februarie.

Numărul celor care vor pensiona anticipat, mai ridicat decât cel estimat anterior de sindicate, de 2.000, reflectă o înţelegere mai bună a schemei de plecări voluntare, a afirmat şeful departamentului de resurse umane, Philippe Dorge.

Programul va reconcilia cu succes problemele economice cu redresarea PSA şi interesele angajaţilor’, a apreciat Dorge.

Atât actualul director general de la PSA, Carlos Tavares, cât şi predecesorul său, Philippe Varin, au declarat în repetate rânduri că nu mai este viabil să produci în Franţa maşini din clasa mică din cauza concurenţei dure care face ca preţurile de vânzare să fie mai mici decât costurile de producţie. De exemplu, rivalul Renault a mutat o mare parte din producţia modelului Clio în Turcia.

Veniturile PSA Peugeot Citroen, al doilea mare producător auto european, au crescut cu 1,9% în primul trimestru din 2014, deoarece redresarea pieţei auto europene şi expansiunea în China au majorat livrările.

În perioada ianuarie-martie 2014, vânzările companiei franceze au urcat la 13,3 miliarde de euro (18,4 miliarde de dolari), de la 13 miliarde de euro în perioada similară din 2013. Livrările în China şi Europa au crescut cu 18% şi, respectiv, cu 16%.

Pe plan global, în primele trei luni ale anului, vânzările PSA Peugeot Citroen au înregistrat un avans de 7,6%, la 725.917 maşini şi camioane uşoare.