Pfizer estimează că va câştiga 33,5 miliarde de dolari în acest an din vânzarea de vaccinuri anti-Covid

28 07. 2021
pfizer_33145500

Pfizer a precizat că noile sale estimări se bazează pe acordurile semnate deja, privind livrarea a 2,1 miliarde doze de vaccin în întreaga lume pe parcursul acestui an.

Precedentele estimări de vânzări ale Pfizer, care au fost făcute în luna mai şi mizau pe venituri de 26 miliarde de dolari, se bazau pe contractele referitoare la livrarea a 1,6 miliarde doze de vaccin în 2021.

Însă în perioada care a trecut din luna mai şi până în prezent, Pfizer a informat că se aşteaptă să producă până la trei miliarde de doze de vaccin în acest an.

Cheltuielile şi profiturile generate de vaccinurile Covid-19 sunt împărţite în mod egal între Pfizer şi laboratorul german BioNTech SE.

Vaccinul Pfizer-BioNTech este unul dintre cele mai eficiente din întreaga lume împotriva noului coronavirus, având o eficacitate de 95%.