Pfizer va livra Statelor Unite 13 milioane de doze de vaccin pe săptămână până la mijlocul lui martie

Economica.net
23 02. 2021
pfizer_biontech_covid_19_vaccine_2020_c_cropped_09724400

Pfizer a trimis circa 40 de milioane de doze de vaccin către mai multe locuri din SUA până acum şi este pe punctul să livreze 120 de milioane de doze până la sfârşitul lunii martie, spune John Young, director în cadrul companiei.

El mai afirmă că Pfizer este pregătită să ofere un număr total de 300 de milioane de doze Statelor Unite până la sfârşitul lui iulie şi a ridicat aşteptările privind producţia globală pentru 2021 la cel puţin două miliarde de doze.

De asemenea, în textul programatei sale intervenţii, preşedintele companiei Moderna, Stephen Hoge, a spus că producătorul de medicamente pe care îl conduce intenţionează să livreze 100 de milioane de doze până la sfârşitul lui martie şi alte 300 de milioane până la sfârşitul lui iulie.

Johnson & Johnson consideră că va putea să trimită Statelor Unite cel puţin 20 de milioane de doze din vaccinul său, care spre deosebire de celelalte se administrează într-o singură doză, până la sfârşitul lui martie după ce va primi autorizarea din partea autorităţilor americane, spune vicepreşedintele pentru afaceri medicale al companiei, Richard Nettles. Johnson & Johnson ar uma să trimită 100 de milioane de doze până la mijlocul lui 2021.

Afirmaţiile reprezentanţilor producătorilor de medicamente arată că SUA este pe punctul să primească 240 de milioane de doze de vaccin până la sfârşitul lui martie, suficiente pentru a inocula 130 de milioane de americani, şi 700 de milioane de doze până la mijlocul anului, mai mult decât suficiente pentru a imuniza întreaga populaţie a ţării.

Reprezentanţii companiilor farmaceutice urmează să participe marţi la o audiere privind disponibilitatea vaccinului în Comisia pentru energie şi comerţ din Camera Reprezentanţilor din SUA.