Pfizer vrea să mute în România mai multe dintre activitățile sale din Belgia
Grupul farmaceutic american Pfizer urmează să concedieze 15% din personalul centrului său de distribuţie de la Zaventem (Belgia), urmând ca o parte din activităţile acestui centru să fie mutate în România, informează cotidianul La Libre Belgique, relatează Agerpres.
Potrivit unor surse sindicale, aproximativ 38 din cei 238 de angajaţi de la centrul de distribuţie pe care Pfizer îl are la Zaventem (Belgia) ar urma să îşi piardă locul de muncă. Motivul avansat de conducerea companiei ar fi delocalizarea serviciului de planificare a aprovizionării la Bucureşti (România).
Sindicatele se declară şocate de acest anunţ făcut de Pfizer, unul dintre marii producători de vaccinuri împotriva COVID-19, în plină pandemie.
„Recurgerea la concedieri în contextul sanitar actual este o palmă pentru toţi angajaţii Pfizer care lucrează la succesul companiei şi care, printre altele, contribuie la producţia de vaccinuri vaccinuri împotriva COVID-19”, a declarat Michel Barbuto, reprezentantul sindicatului CNE.
În replică, conducerea companiei vorbeşte despre optimizarea organizării.
„Încercăm în permanenţă să optimizăm organizarea lanţului de aprovizionare mondială. În prezent, explorăm opţiuni care ne vor permite să ne centralizăm mai bine resursele, să îmbunătăţim eficacitatea proceselor, continuând în acelaşi timp să oferim cele mai bune servicii. Acest lucru ar putea să se traducă prin redistribuirea unui număr de funcţii din cadrul lanţului de aprovizionare în cadrul reţelei noastre extinse”, a declarat un purtător de cuvânt de la Pfizer.
Grupul farmaceutic american Pfizer are în prezent aproximativ 2.500 de angajaţi în Belgia, repartizaţi la patru locaţii: Anderlecht (centru de cercetare clinică), Ixelles (sediu administrativ şi comercial), Puurs (centru de producţie) şi Zaventem (centru de distribuţie).