PFP: Reducerea contribuţiilor la pilonul II de pensii este la fel de nocivă ca şi naţionalizarea sau desfiinţarea acestor fonduri

Reducerea contribuţiilor la pilonul II de pensii este la fel de nocivă ca şi naţionalizarea sau desfiinţarea acestor fonduri, în contextul în care legislaţia oricum prevede o contribuţie mai mare decât cea care se realizează efectiv, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii (PFP), remis, joi, AGERPRES.
Economica.net - joi, 24 aug. 2017, 11:24
PFP: Reducerea contribuţiilor la pilonul II de pensii este la fel de nocivă ca şi naţionalizarea sau desfiinţarea acestor fonduri

‘Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii (PFP) a luat la cunoştinţă cu surprindere de ultimele ştiri privind fondurile de pensii pilon II şi îşi exprimă profunda dezamăgire cu privire la intenţiile factorilor guvernamentali în această direcţie. Mai precis, PFP se referă la informaţiile apărute în cursul zilei de 23 august 2017, cu privire la intenţia de a plafona la nivelul de 2,5% contribuţia de asigurări sociale a salariaţilor destinată fondurilor de pensii Pilon 2’, potrivit comunicatului.

Reprezentanţii asociaţiei amintesc că, în prezent, Legea nr. 411/2004 prevede ca această contribuţie să fie de 6% dar, prin derogări succesive realizate în fiecare an, aceasta a fost menţinută la un nivel mai mic (în prezent 5,1%), cu promisiuni anuale nerespectate ale fiecărui Guvern şi Parlament că aceasta va fi adusă la nivelul legal.

‘Interesele viitorilor pensionari au fost astfel încălcate în mod constant. Poate că la această situaţie a condus şi perspectiva încă îndepărtată a pensiei pentru aceştia (căci, până să devină pensionari, aceştia nu pot constitui masă de manevră electorală). Totuşi, cu toată această încălcare a intereselor viitorilor pensionari, trebuie să remarcăm că, până în acest an, niciun Guvern şi niciun Parlament nu au discutat despre naţionalizarea sau desfiinţarea fondurilor de pensii pilon II sau despre diminuarea contribuţiilor la acestea’, mai arată reprezentanţii PFP.

Aceştia au amintit că, din păcate, în acest an au apărut periodic discuţii pe aceste teme.

‘Din stângăcie sau poate pentru a testa piaţa, fiecare ministru de finanţe a invocat posibilitatea naţionalizării sau desfiinţării acestor fonduri de pensii. Este clar că, deşi declaraţiile au fost retractate ulterior, această intenţie încă există, într-o formă sau alta. Ultimul pas în această direcţie este această nouă idee, de a reduce contribuţia la fondurile de pensii pilon II de la 6% la 2,5% (deci de mai mult de două ori). Este o idee la fel de nocivă ca şi naţionalizarea sau desfiinţarea acestor fonduri de pensii. În perioada post-revoluţionară, cu puţine excepţii, statul român a dovedit că nu este un bun administrator. Sistemul de pensii nu este o excepţie, deficitul acestuia adâncindu-se de la an la an şi fiind acoperit întotdeauna de la bugetul de stat’, potrivit comunicatului.

Sursa citată aminteşte că trecerea unei părţi din viitoarea pensie a românilor în administrarea privată a fondurilor pilon II este o măsură menită să înlăture slaba administrare a statului.

‘Astfel, românii vor primi pensie pe baza contribuţiei pe care o fac în fiecare lună la sistemul de asigurări sociale. Banii lor vor fi investiţi şi administraţi pentru ei şi nu vor fi folosiţi pentru a plăti pensii speciale unor persoane care nu merită asemenea pensii sau, mai grav, pentru a finanţa investiţii fantasmagorice (borduri puse în trei straturi, terenuri de sport construite în pantă, parcuri în sate fără curent electric şi canalizare, etc). Nu este sigur că 6% este o contribuţie suficientă. Dar cu siguranţa 2,5% este o contribuţie infimă, al cărei rezultat este că românii vor pierde orice garanţie privind pensia lor viitoare’, au continuat reprezentanţii asociaţiei.

Aceştia sunt de acord că activitatea fondurilor de pensii din pilonul II poate fi îmbunătăţită, însă precizează că susţin principiul pe baza căruia acestea au fost înfiinţate, şi anume mai buna administrare a contribuţiilor sociale ale românilor, pentru a le asigura acestora o pensie decentă.

‘De la acest principiu nu pot fi îngăduite abateri. Iar o cotă de 2,5% este o abatere gravă, care nu poate fi tolerată’, se mai precizează în comunicat.

Potrivit unor informaţii publicate miercuri de Profit.ro, Ministerul Finanţelor ar dori să diminueze, de la 5,1% la 2,5%, contribuţia virată de stat la fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II).

În replică, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a susţinut că nu există discuţii privind modificarea modului actual de funcţionare a pilonului II de pensii, potrivit unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...