„Această încărcătură nu conţine altceva în afară de armament depăşit (moral), care urmează să fie trimis în Cuba după ce va fi modernizat (în Coreea de Nord), conform unui contract legal”, a anunţat Ministerul nord-coreean de Externe, citat de agenţia de presă oficială KCNA, potrivit AFP.
„Autorităţile panameze este necesar să lase marinarii reţinuţi şi nava să plece de îndată”, a adăugat ministerul.
La rândul său, o Comisie de experţi ONU, reclamată de Panama cu scopul de a inspecta armamentul confiscat, urmează să ajungă la faţa locului pe 5 august, a anunţat ministrul panamez al Securităţii Jose Raul Molino, într-o conferinţă de presă la Manzanillo, în apropiere de Colon (nord).
Anterior, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat american, Marie Harf, a declarat că Statele Unite i-au „anunţat pe cubanezi că (vor) discuta cu ei, despre această navă, foarte curând”.
În 1962, instalarea de către sovietici a unor rachete nucleare în Cuba a condus lumea în pragul unei confruntări nucleare.
Ministerul cubanez de Externe a declarat marţi că aceste arme „defensive”, datând din perioada sovietică şi calificate ca „depăşite”, aparţin Cubei şi ar urma să fie reparate în Coreea de Nord, după care să fie trimise înapoi pe insulă.
ONU a impus un embargo asupra comerţului armelor cu Coreea de Nord, în cadrul unor sancţiuni împotriva acestei ţări, din cauza programului său nuclear militar.
„Dacă se confirmă faptul că încărcătura încalcă rezoluţiile ONU, aşteptăm de la Comitetul pentru Sacţiuni al Consiliului de Securitate să adopte măsuri, rapid”, a reacţionat miercuri Guvernul sud-coreean, felicitând Panama pentru interceptarea navei.
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a subliniat miercuri seara că este „sigur” că acest Comitet pentru Sancţiuni din cadrul Consiliului de Securitate „se va sesiza rapid” asupra cazului.
– „Contrabandă”
„Încărcătura este ilicită deoarece nu a fost declarată. Ceea ce nu este declarat, chiar dacă este depăşit (moral), reprezintă contrabandă”, a declarat miercuri Mulino.
Cargoul Chong Chon Gang, venind dinspre Cuba, a fost controlat pe 10 iulie, în contextul în care se pregătea să intre pe Canalul Panama, autorităţile suspectând prezenţa la bord a unor droguri, alături de o încărcătură de 220.000 de chintale de zahăr.
Inspecţii efectuate vineri, în pofida rezistenţei echipajului, au permis descoperirea sub sacii cu zahăr a unor containere în care se află material militar.
Este vorba, potrivit Cubei, despre „240 de tone de armament defensiv depăşit (moral) – două rachete complete sol-aer de tip Volga şi Peciora, nouă rachete cu rază lungă de acţiune în piese detaşate, două avioane de tip Mig-21 şi 15 motoare pentru acest tip de avion -, toate fabricate la mijlocul secolului trecut şi urmând să fie reparate şi trimise înapoi în ţară”.
Potrivit unor analişti de la Seul, Coreea de Nord este efectiv capabilă să vândă în străinătate un serviciu de reparaţie de rachete.
„Dar nu putem exclude posibilitatea ca Phenianul să importe piese pentru propriile rachete din perioada sovietică”, a declarat pentru AFP Shin In-kyun, preşedintele Korea Defence Network, un Centru privat de studii.
În paralel, justiţia panameză se pregătea să îi interogheze pe cei 35 de membri ai echipajului, deţinuţi într-o fostă bază militară americană, Fort Sherman.
Concomitent, în portul caraibian Colon, aproximativ 150 de persoane continuau să scoată, într-un nor de albine atrase de zahăr, sacii de marfă depozitaţi în cargou, lansat la apă în 1979 şi prezentând semne de degradare avansate, a constatat un fotograf AFP, la bord.
Sacii au fost depuşi vrac în containere, ci nu stivuiţi, cu intenţia de a descuraja orice inspecţie neanunţată, potrivit unor observatori.
Cuba, singurul regim comunist din America şi unul dintre puţinii aliaţi ai Coreei deNord, deţine armament sovietic datând de la sfârşitul anilor ’80. Deoarece nu a mai achiziţionat armament din acea perioadă, ea are nevoie să le modernizeze, potrivit unor declaraţii ale Havanei.
Însă Anya Landau French, editor al blogului The Havana Note şi o specialistă în relaţii americano-cubaneze, se întreabă de ce Havana ar fi optat să efectueze această modernizare în Coreea de Nord, în contextul în care Cuba a avut grijă să îşi menajeze relaţiile cu Washingtonul, abţinându-se să îl primească pe fostul consultant NSA, fugitivul american Edward Snowden.