Phenianul confirmă că a tras o rachetă balistică cu combustibil solid

Coreea de Nord a confirmat că a lansat un "nou tip" de rachetă balistică intercontinentală (ICBM) cu combustibil solid, liderul Kim Jong Un salutând ceea ce el a prezentat drept o etapă majoră în programul de înarmare a ţării, notează AFP.
AGERPRES - vin, 14 apr. 2023, 08:04
Phenianul confirmă că a tras o rachetă balistică cu combustibil solid

Fotografiile publicate vineri de presa de stat nord-coreeană îl arată pe Kim Jong Un zâmbind încântat, însoţit de fiica sa, în timp ce urmăresc o rachetă alb-negru decolând într-un nor de fum.

Potrivit agenţiei oficiale KCNA, racheta testată joi dimineaţă, un „Hwasong-18”, va constitui un „mijloc-cheie forţei militare strategice” a Coreii de Nord.

Dezvoltarea acestei noi arme „va reorganiza în profunzime descurajarea noastră strategică şi va spori eficacitatea contraatacului nostru nuclear”, a declarat Kim Jong Un, potrivit KCNA.

„Vom lovi mortal şi vom răspunde agresiv până când inamicul îşi va abandona strategia sterilă şi comportamentul stupid”, a spus el.

Toate rachetele balistice intercontinentale (ICBM) lansate până în prezent de Coreea de Nord erau alimentate cu combustibil lichid. Or, rachetele cu combustibil solid, pe care Phenianul caută de mult timp să le dezvolte, sunt mai stabile şi mai rapid de pregătit, ceea ce face mai dificilă detectarea şi distrugerea lor de către inamic.

Armata sud-coreeană a raportat joi că Coreea de Nord a „lansat un nou tip de rachetă balistică, posibil cu combustibil solid” în direcţia Mării Japoniei.

Acest tir a declanşat o scurtă alertă pe Insula Hokkaido, din nordul Japoniei, dar guvernul japonez a confirmat rapid că proiectilul nu a căzut pe teritoriul său.

La o paradă militară de la Phenian, în februarie, Coreea de Nord a prezentat un număr record de rachete, inclusiv ceea ce analiştii au spus că este un nou ICBM cu propulsie solidă.

Din 23 martie, Phenianul a susţinut că a efectuat trei teste ale unei drone de atac nuclear subacvatic capabile să „producă un tsunami radioactiv de mare amploare”. De asemenea, regimul nord-coreean a mai spus că a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) pe 16 martie. Anul trecut, Coreea de Nord s-a declarat putere nucleară „ireversibilă”.

Militarii nord şi sud coreeni comunică de două ori pe zi prin intermediul unei linii specifice, însă Coreea de Nord nu mai răspunde la apeluri din 7 aprilie, potrivit Ministerului sud-coreean al Unificării.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...