Phenianul declară că manevrele comune SUA-Coreea de Sud riscă să provoace un „război termonuclear”

22 08. 2023
atac-nuclear

Într-un editorial, KCNA a condamnat Ulchi Freedom Shield, numele dat exerciţiilor militare comune de amploare Seul-Washington care au început luni, invocând „caracterul agresiv” al acestora.

Aceste manevre la scară largă, care urmează să se desfăşoare până pe 31 august, au scopul de a răspunde ameninţărilor cu arme nucleare tot mai mari din partea Coreei de Nord.

„Statele Unite au mobilizat în acest exerciţiu nu doar material de război şi trupe dislocate în zona operaţională a peninsulei coreene, ci şi forţe pe continent pentru prima dată în istorie”, subliniază agenţia nord-coreeană.

Din acest motiv, „un război termonuclear de amploare şi fără precedent se apropie cu fiecare moment de Peninsula Coreeană”, un tip de declaraţie obişnuită pentru KCNA.

Regimul de la Phenian, care consideră că aceste exerciţii militare comune reprezintă, de fapt, o pregătire pentru o invadare a Coreei de Nord, a avertizat în mod repetat că va riposta cu acţiuni „zdrobitoare”.