Philip Morris, BAT şi Japan Tobacco contestă un plan anti-fumat susţinut de Putin
Companiile vor să convingă guvernul să dilueze măsurile care prevăd restricţionarea vânzărilor şi a publicităţii pentru ţigări, precum şi fumatul în spaţiile publice.
BAT, cea mai mare companie de tutun din Europa, a anunţat într-un comunicat că vrea „o decizie mutual acceptată”.
Putin a susţinut combaterea fumatului, în cadrul unor eforturi mai largi de reducere a declinului populaţiei.
Un proiect de lege prezentat la jumătatea lunii mai prevede scoaterea imediată în afara legii a publicităţii pentru ţigări, interzicerea vânzărilor de ţigări prin chioşcurile stradale, în termen de 18 luni, şi interzicerea fumatului în spaţii publice, precum baruri şi restaurante, în trei ani.
„Susţinem o lege cuprinzătoare şi eficientă a tutunului, dar proiectul Ministerului Sănătăţii conţine un număr de măsuri extreme care nu vor reduce fumatul şi vor avea probabil consecinţe adverse”, a declarat Irina Zukova, purtător de cuvânt al Philip Morris în Moscova.
Autorităţile ruse au aprobat deja majorarea accizelor pentru ţigări cu 40% pe an, până în 2015.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că circa 39% din populaţia de 143 de milioane de persoane din Rusia fumează regulat, comparativ cu 28% în China şi 27% în Statele Unite.
În Rusia, 23% dintre decesele înregistrate în rândul bărbaţilor sunt provocate de boli asociate fumatului, care generează costuri echivalente cu 6,3% din PIB, conform datelor Ministerului Sănătăţii.
Potrivit BAT, orice modificare legislativă trebuie să ia în considerare realităţile pieţei din Rusia, iar restricţiile să fie rezonabile.
Divizia internaţională a Japan Tobacco obţine 46% din volumul vânzărilor mondiale în regiunea care include Rusia, alte foste republici sovietice (în afara ţărilor baltice) şi Iugoslavia, Bulgaria, România, Croaţia şi Mongolia.
Ministerul rus de Finanţe a anunţat că preţul mediu al unui pachet de ţingări ieftine va creşte la 40 de ruble (1,19 dolari) în 2014, de la 16,5 ruble anul trecut, în timp ce preţul unor branduri mai cunoscute va urca de la 36 de ruble la 61 de ruble.