Philip Morris International a ajuns la un acord cu Altria Group, Inc. Acesta prevede încetarea relației comerciale dintre cele două companii, cu privire la vânzarea IQOS în SUA, din 30 aprilie 2024

Acest acord oferă PMI oportunitatea substanțială de a comercializa IQOS, liderul mondial în categoria produselor fără fum, în SUA – cea mai mare piață a produselor fără fum din întreaga lume
Ion Dobreanu - joi, 20 oct. 2022, 20:21
Philip Morris International a ajuns la un acord cu Altria Group, Inc. Acesta prevede încetarea relației comerciale dintre cele două companii, cu privire la vânzarea IQOS în SUA, din 30 aprilie 2024

Philip Morris International Inc. (PMI)(NYSE: PM) a anunțat astăzi un acord cu Altria Group, Inc. (Altria) care prevede încetarea relației comerciale dintre cele două companii, cu privire la vânzarea IQOS, în SUA, din 30 aprilie 2024. După această dată, PMI va avea toate drepturile de a comercializa IQOS în S.U.A. Ca parte a acordului, PMI va plăti o sumă totală de 2,7 miliarde de dolari, din care 1 miliard de dolari au fost plătiți la începutul acordului. Restul sumei de 1,7 miliarde de dolari, plus dobânda, va fi plătit până cel târziu în iulie 2023.

Acordul inițial dintre cele două companii, prin care s-a stabilit un calendar pentru comercializarea în SUA a produselor care încălzesc tutunul fără să îl ardă, a fost anunțat în 2013. Acesta cuprindea aspecte legate de deținerea de către Altria a anumitor drepturi de proprietate intelectuală în S.U.A. în legătură cu tehnologia IQOS, care au fost dezvoltate înainte de separarea de PMI în 2008. În urma autorizării IQOS pentru vânzare în SUA în 2019, acordul a acoperit un termen inițial de comercializare de 5 ani pentru acest produs până în aprilie 2024, cu o posibilă reînnoire – pe baza anumitor obiective de performanță – care ar fi acoperit un al doilea termen de 5 ani până în aprilie 2029.

„Această zi marchează o altă etapă istorică în călătoria noastră spre un viitor fără fum”, a declarat Jacek Olczak, Chief Executive Officer.

„Acest acord conferă PMI drepturi depline de comercializare a IQOS în SUA în aproximativ 18 luni, oferă o cale clară prin care să se atingă întregul potențial al produsului pe cea mai mare piață de produse fără fum din lume și valorifică angajamentul strategic și financiar total al PMI pentru succesul IQOS. De asemenea, prin acest acord, se evită ceea ce ar fi putut fi un proces juridic incert și prelungit, care ar fi împiedicat în mod substanțial comercializarea rapidă a IQOS în SUA.”
IQOS este lider mondial în categoria produselor fără fum, cu o creștere puternică pe mai multe piețe internaționale. IQOS a pus bazele categoriei inovatoare de produse care încălzesc tutunul fără să îl ardă, a impulsionat creșterea categoriei și a devenit în 2021, în afara SUA, la aproximativ șase ani de la lansarea comercială inițială, o afacere cu venituri nete anuale de 9 miliarde de dolari.

În acest timp scurt, produsul a obținut cote de piață naționale de două cifre pe o serie de piețe asiatice, europene și alte piețe – toate cu diferite profiluri demografice și preferințe în ceea ce privește gusturile fumătorilor adulți.
Compania consideră că IQOS reprezintă o oportunitate de creștere foarte importantă pentru produsele fără fum pe piața americană, a cărei valoare de retail reprezintă aproximativ 60% din cea a restului lumii, cu excepția Chinei. Oportunitatea pe care o oferă S.U.A. pentru IQOS este deosebit de importantă, având în vedere cererea clară a fumătorilor adulți americani pentru alternative credibile, fără fum, și succesul limitat până în prezent al ofertelor actuale de a-i determina pe fumătorii adulți să facă trecerea completă de la țigări. În plus, în S.U.A. există numeroase oportunități de a crește gradul de conștientizare și înțelegere a fumătorilor adulți cu privire la produsele fără fum, ceea ce este valabil în special pentru IQOS, având în vedere autorizațiile pentru produse din tutun cu risc modificat (MRTP).

„Suntem pregătiți să investim în IQOS pentru a-l introduce pe piață la scară largă în SUA, valorificând capacitățile dovedite ale motorului nostru comercial excepțional, a cărui activitate se va derula la nivel național în timpul perioadei de tranziție până pe 30 aprilie 2024”, a declarat Jacek Olczak. „Planul de comercializare este clar, având în vedere canalele de distribuție și de retail bine stabilite în S.U.A. şi suntem bine pregătiți să acționăm în mod autonom pentru a dezvolta IQOS și restul portofoliului nostru de produse fără fum, în cazul în care oferta pentru Swedish Match eșuează.”

PMI este deja foarte avansată în planurile sale de comercializare a IQOS în SUA și se pregătește pentru producția internă, depuneri de dosare de autorizare importante – inclusiv cereri de precomercializare a produselor din tutun (PMTA) pentru ILUMA în a doua jumătate a anului 2023 – precum și dezvoltarea capacităților de vânzare, distribuție, retail, programe adresate satisfacției consumatorului și servicii de asistență în SUA în următoarele 18 luni.

„Planurile noastre comerciale includ lansări la scară largă în orașe și regiuni cheie, cu un progres rapid către o prezență națională, și credem că produsele IQOS care încălzesc tutunul fără să îl ardă ar putea reprezenta aproximativ 10% din volumul total al unităților de țigări și tutun încălzit din SUA până în 2030. Estimăm un profit la nivelul industriei în SUA de peste 20 de miliarde de dolari în 2021, susținut de o marjă superioară pe unitate în comparație cu media pieței internaționale a PMI. Vedem o cale accelerată spre profitabilitate, cu o perioadă de recuperare atractivă a investiției, pe fondul absenței unei activități a PMI în domeniul produselor combustibile din tutun la nivel intern. Așteptăm cu nerăbdare să repetăm succesul nostru internațional în ceea ce privește conversia completă a adulților care, altfel, ar continua să fumeze, către alternative mai bune. Conform datelor din 2022 ale Centrului American pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), în SUA trăiesc aproximativ 31 de milioane de fumători adulți, iar eu cred că IQOS – singurul produs electronic cu nicotină care încălzește tutunul fără să îl ardă, căruia i s-a acordat o autorizație MRTP din partea Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) și, care, este astfel recunoscut ca fiind adecvat pentru promovarea sănătății publice – poate juca un rol semnificativ în reducerea prevalenței fumatului”, a declarat Jacek Olczak, Chief Executive Officer.

Banca de investiții Barclays a asistat PMI în această tranzacție.

Declarații cu caracter previzional și precaut

Acest comunicat de presă conține proiecții ale rezultatelor viitoare și alte declarații cu caracter previzional, inclusiv declarații privind acordul cu Altria și beneficiile tranzacției; strategia de afaceri, așteptările și rezultatele; planurile comerciale și operaționale și execuția acestora; aprobările din partea autorităților de reglementare; creșterea și oportunitățile de pe piața americană a produselor fără fum. Obținerea de rezultate viitoare este supusă unor riscuri, incertitudini și ipoteze inexacte. În cazul în care riscurile sau incertitudinile se materializează sau ipotezele care stau la baza acestora se dovedesc inexacte, rezultatele reale ar putea diferi semnificativ față de cele conținute în aceste declarații prospective. În conformitate cu prevederile „safe harbor” ale Private Securities Litigation Reform Act din 1995, PMI identifică factorii importanți care, individual sau în ansamblu, ar putea face ca rezultatele și efectele reale să difere semnificativ de cele conținute în orice declarații prospective făcute de PMI.

Factori importanți care ar putea conduce la diferențe materiale între rezultatele efective și declarațiile cu caracter previzional includ riscuri și incertitudini legate de: posibilitatea ca beneficiile scontate ale tranzacțiilor recente sau ale celor în curs, inclusiv ale acordului cu Altria, să nu se materializeze conform așteptărilor; riscul ca aprobările din partea autorităților de reglementare necesare pentru tranzacție să nu fie obținute în timp util sau să nu fie obținute deloc sau să fie obținute sub rezerva anumitor condiții; creșteri ale accizelor și regimuri fiscale discriminatorii; creșterea restricțiilor de marketing și de reglementare care ne-ar putea reduce competitivitatea, ar putea elimina capacitatea noastră de a comunica cu consumatorii adulți sau ar putea interzice anumite produse ale noastre pe anumite piețe sau în anumite țări; probleme de sănătate legate de utilizarea tutunului și a altor produse care conțin nicotină și de expunerea la fumul de tutun ambiental; litigii legate de utilizarea tutunului și de proprietatea intelectuală; concurența intensă; efectele evoluțiilor economice, politice și de reglementare la nivel mondial și la nivelul fiecărei țări, dezastre naturale și conflicte; impactul și consecințele invaziei Rusiei în Ucraina; schimbările în comportamentul fumătorilor adulți; impactul COVID-19 asupra activității PMI; pierderea de venituri ca urmare a contrafacerii, contrabandei și achizițiilor transfrontaliere; investigații guvernamentale; cursuri de schimb valutar nefavorabile și devalorizări valutare și limitări privind capacitatea de repatriere a fondurilor; modificări nefavorabile ale legislației aplicabile privind impozitul pe profit; modificări nefavorabile ale costului, disponibilității și calității tutunului și a altor produse agricole și materii prime, precum și a componentelor și materialelor pentru dispozitivele noastre electronice; și integritatea sistemelor sale de informații și eficacitatea politicilor sale de confidențialitate a datelor. Profitabilitatea viitoare a PMI poate fi, de asemenea, afectată în mod negativ în cazul în care nu reușește să producă și să comercializeze produse cu risc redus sau dacă reglementările sau impozitarea nu fac diferența între astfel de produse și țigări; dacă nu reușește să introducă cu succes noi produse, să promoveze capitalul de marcă, să intre pe noi piețe sau să își îmbunătățească marjele prin creșterea prețurilor și creșterea productivității; dacă nu reușește să își extindă portofoliul de mărci pe plan intern sau prin achiziții și dezvoltarea de relații de afaceri strategice; sau dacă nu reușește să atragă și să păstreze cele mai bune talente la nivel mondial, inclusiv femei sau candidați diverși. Rezultatele viitoare depind, de asemenea, de predictibilitatea mai redusă a performanțelor categoriei noastre de produse cu risc redus.

PMI se supune, de asemenea, altor riscuri detaliate periodic în documentele sale depuse public, inclusiv în Raportul anual al PMI în formularul 10-K pentru trimestrul al patrulea și exercițiul încheiat la 31 decembrie 2021, în formularul 10-Q pentru trimestrul încheiat la 30 iunie 2022 și în formularul 10-Q pentru trimestrul încheiat la 30 septembrie 2022, care vor fi depuse în zilele care urmează. PMI avertizează că lista de mai sus a factorilor importanți nu reprezintă o discuție completă a tuturor riscurilor și incertitudinilor potențiale. PMI nu se angajează să actualizeze nicio declarație prospectivă pe care o poate face din când în când, cu excepția cazului în care are o obligație de informare publică în desfășurarea normală a activității.

Philip Morris International: Construim un viitor fără fum

Philip Morris International (PMI) este o companie internațională de top din industria tutunului care și-a propus să construiască un viitor fără fum și să își extindă, pe termen lung, portofoliul cu produse din afara sectorului de produse care conțin tutun sau nicotină. Portofoliul actual de produse al companiei constă, în principal, în țigări și produse fără fum, inclusiv produse care încălzesc tutunul (heat-not-burn), produse cu nicotină pentru uz oral sau produse cu vapori cu conținut de nicotină, care sunt vândute pe piețele din afara SUA.

Din 2008, PMI a investit peste 9 miliarde USD pentru a dezvolta, fundamenta științific și comercializa produse inovatoare fără fum pentru adulții care altfel ar continua să fumeze, cu scopul de a opri complet vânzarea țigărilor. Pentru aceasta au fost construite capacități de evaluare științifică de nivel mondial, în special în domeniile toxicologiei sistemelor preclinice, cercetării clinice și comportamentale, cât și studii ulterioare introducerii pe piață.
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea unei versiuni a dispozitivului IQOS dezvoltat de PMI, Platforma 1, și a consumabilelor aferente ca produs din tutun cu risc modificat (MRTP) și a determinat că o decizie de expunere modificată este oportună pentru promovarea sănătății publice.

În 30 septembrie 2022, produsele fără fum dezvoltate de PMI erau disponibile pentru vânzare în 70 de piețe (excluzând Rusia și Ucraina). PMI estimează că aproximativ 13,5 milioane de adulți din întreaga lume, au trecut deja la IQOS și au renunțat la fumat.
Cu o bază solidă și o expertiză semnificativă în științele vieții, în februarie 2021, PMI și-a anunțat ambiția de a se extinde în domeniile wellness și de îngrijire a sănătății și de a oferi produse și soluții inovatoare care urmăresc să răspundă nevoilor pacienților și consumatorilor. Pentru mai multe informații puteți vizita: www.pmi.com și www.pmiscience.com.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis folosirea acestora pentru a contracara......
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...