Philip Morris International a atins obiectivul de reprezentare a femeilor: 40% femei în funcții de management

Philip Morris International (PMI) a anunțat că și-a atins obiectivul global de îmbunătățire a echilibrului de gen la nivelul întregii companii: o reprezentare de cel puțin 40% a femeilor în funcții de conducere până în 2022.
Ion Dobreanu - mar, 24 mai 2022, 20:18
Philip Morris International a atins obiectivul de reprezentare a femeilor: 40% femei în funcții de management

„Sunt extrem de mândru de viziunea, angajamentul și realizările PMI legate de asigurarea egalității de șanse la locul de muncă pentru toți, indiferent de gen. Atingerea acestui obiectiv demonstrează că strategia noastră de incluziune și diversitate funcționează. Diversitatea profilurilor, a experiențelor și a perspectivelor ne permite să luăm decizii mai bune și mai bine gândite, precum și să contribuim la o performanță mai bună și mai durabilă. Cred cu tărie că dezvoltarea unei culturi a echității, incluziunii și diversității este crucială pentru progresul PMI în construirea unui viitor fără fum și va continua să aducă beneficii companiei, pe măsură ce aceste valori se vor reflecta mai bine în baza noastră de consumatori”, a decșarat Jacek Olczak, CEO, Philip Morris International.

„Ceea ce se măsoară, se realizează. Acesta a fost un efort al întregii companii și a necesitat asumarea responsabilității de către toată lumea. Sunt încântată că ne-am atins obiectivul la timp, dar recunosc că mai avem încă un drum lung de parcurs în ceea ce privește diversitatea, echitatea și incluziunea. Ținând cont de acest lucru, ne-am stabilit următorul obiectiv de reprezentare de gen: 35% femei în funcții superioare de conducere până în 2025. O forță de muncă cu adevărat diversă este o parte esențială a obiectivului nostru de a construi un viitor fără fum. Sunt foarte mândră de progresele pe care le-am făcut până în prezent și am încredere că vom reuși mai mult în viitor”, a spus Silke Muenster, Chief Diversity Officer în cadrul PMI.

Noul obiectiv: 35% femei în funcții superioare de conducere până în 2025, demonstrează dorința companiei de a îmbunătăți continuu reprezentarea de gen.

De asemenea, compania a anunțat că a primit din nou certificarea globală EQUAL-SALARY pentru a doua oară din 2019 și până în prezent, certificare acordată de fundația independentă EQUAL-SALARY. Recertificarea verifică faptul că PMI continuă să îi plătească toți angajații în mod egal, fie ei bărbați sau femei, pentru muncă egală în cele peste 90 de piețe în care PMI își desfășoară activitatea.

Fundația EQUAL-SALARY este o organizație independentă, nonprofit, cu sediul în Elveția. Certificarea EQUAL-SALARY verifică faptul că organizațiile dispun de politici și practici durabile pentru a se asigura că își plătesc în mod egal angajații, fie ei bărbați sau femei, pentru muncă egală.

Referitor la recertificarea globală a PMI, Lisa Rubli, co-CEO al Fundației EQUAL-SALARY, a declarat: „În economia globală de astăzi, cele mai bune practici stabilesc standardele de excelență. Recertificarea EQUAL-SALARY a unei mari companii internaționale reprezintă un moment istoric pentru cei peste 89.000 de angajați ai săi, dar și pentru cauza egalității de gen în întreaga lume. Energia și angajamentul companiei Philip Morris International pentru egalitatea de remunerare și principiile EQUAL-SALARY demonstrează dorința puternică a companiei de a se îmbunătăți în permanență și un mesaj că certificarea sa este oportună. Suntem mândri de această mare realizare!”

Printre realizările și inițiativele derulate de PMI pentru a obține egalitatea de gen se numără și următoarele:
Abordarea prejudecăților de gen în evaluarea talentelor, inclusiv în ceea ce privește recrutarea, managementul performanței și oportunitățile de promovare.

Introducerea unor recomandări globale privind concediul parental incluziv (2020). Consolidarea unui grup de suport pentru femei, care oferă un mediu sigur unde acestea se pot inspira și își pot potența abilitățile, extinde rețeaua și dezvolta întregul potențial. Lansarea unui program de leadership pentru femei pentru a le sprijini pe femeile în poziții de conducere.

Philip Morris International: Construim un viitor fără fum

Philip Morris International (PMI) este o companie internațională de top din industria tutunului care și-a propus să construiască un viitor fără fum și să își extindă, pe termen lung, portofoliul cu produse din afara sectorului de produse care conțin tutun sau nicotină. Portofoliul actual de produse al companiei constă, în principal, în țigări și produse fără fum, inclusiv produse care încălzesc tutunul (heat-not-burn), produse cu nicotină pentru uz oral sau produse cu vapori cu conținut de nicotină, care sunt vândute pe piețele din afara SUA. Din 2008, PMI a investit peste 9 miliarde USD pentru a dezvolta, fundamenta științific și comercializa produse inovatoare fără fum pentru adulții care altfel ar continua să fumeze, cu scopul de a opri complet vânzarea țigărilor. Pentru aceasta au fost construite capacități de evaluare științifică de nivel mondial, în special în domeniile toxicologiei sistemelor preclinice, cercetării clinice și comportamentale, cât și studii ulterioare introducerii pe piață.

În 31 martie 2022, produsele fără fum dezvoltate de PMI erau disponibile pentru vânzare în 71 de piețe. PMI estimează că aproximativ 12,7 milioane de adulți din întreaga lume, cu excepția Rusiei și Ucrainei, au trecut deja la IQOS și au renunțat la fumat.

Cu o bază solidă și o expertiză semnificativă în științele vieții, în februarie 2021, PMI și-a anunțat ambiția de a se extinde în domeniile wellness și de îngrijire a sănătății și de a oferi produse și soluții inovatoare care urmăresc să răspundă nevoilor pacienților și consumatorilor. Pentru mai multe informații puteți vizita www.pmi.com și www.pmiscience.com.

Despre Fundația EQUAL-SALARY

EQUAL-SALARY este o fundație non-profit înființată în 2010. Este prima și singura certificare, bazată pe o metodologie solidă și transparentă, care se concentrează pe egalitatea de remunerare între femei și bărbați. Dezvoltarea certificării EQUAL-SALARY a fost sprijinită financiar de Biroul Federal pentru Egalitate de Gen, iar metodologia sa a fost utilizată ca referință de către Curtea Federală Elvețiană de Justiție. EQUAL-SALARY este singura certificare pentru egalitatea de remunerare evidențiată de Comisia Europeană într-un raport privind diferențele de remunerare între femei și bărbați. EQUAL-SALARY este membru al EPIC (Coaliția internațională pentru egalitate de remunerare) și al Pactului Global al ONU.

Până în prezent, Fundația EQUAL-SALARY a finalizat peste 120 de proceduri de certificare în întreaga lume. Mai multe dintre companiile certificate și-au reînnoit angajamentul, demonstrând o voință puternică de a promova echitatea, de a construi încrederea și respectul pentru angajații lor.

Ca angajator certificat EQUAL-SALARY, o organizație se află într-o poziție mai bună pentru a atrage și a păstra talentele și pentru a dovedi că respectă regulile de bună guvernanță.
Despre procesul de certificare EQUAL-SALARY, simbolul excelenței

Similar cu o certificare ISO pentru salarii, procesul de certificare EQUAL-SALARY include două etape. În primul rând, experții contractați de EQUAL-SALARY efectuează o analiză statistică a datelor salariale pe baza unei metodologii elaborate împreună cu Universitatea din Geneva.

În al doilea rând, în cazul în care rezultatele sunt pozitive și arată un decalaj general de salarizare între femei și bărbați sub 5 %, procesul merge mai departe și se contractează un audit cu PwC, care certifică conformitatea procesului. În timpul acestei etape, PwC evaluează atât angajamentul general al companiei față de egalitatea de remunerare, cât și implementarea acestuia în cadrul proceselor de resurse umane. Pentru ca procesul să fie unul incluziv, angajații sunt implicați prin intermediul unui sondaj și al unor interviuri în timpul auditului la fața locului. Numai companiile care au îndeplinit toate cerințele procedurale primesc certificarea EQUAL-SALARY, ceea ce înseamnă că au atins excelența în materie de egalitate de remunerare.

Certificarea EQUAL-SALARY permite organizațiilor să verifice și să comunice faptul că plătesc femeile și bărbații în mod echitabil. Este o soluție practică și științifică pentru a obține transparență, dar și să păstreze în același timp confidențialitatea.

Material susținut de Philip Morris România.

Te-ar mai putea interesa și
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din cauza mai multor probleme apărute ca urmare a unei furtuni de zăpadă sau......
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...