Philip Morris şi Altria Group au renunţat la fuziune
„După multe deliberări, companiile au acceptat să se concentreze pe lansarea dispozitivelor cu tutun încălzit de tip IQOS pe piaţa din SUA, ca parte a interesului lor reciproc pentru a ajunge la un viitor fără fum de tutun”, a adăugat şeful Philip Morris.
În august, Philip Morris a confirmat existenţa unor discuţii cu Altria Group pentru realizarea „unei fuziuni între egali”, o operaţiune care a dus la crearea unei entităţi cu o capitalizare bursieră de peste 200 miliarde de dolari.
În urmă cu zece ani, Philip Morris International şi Altria au decis să funcţioneze în mod independent.
Altria a rămas o companie concentrată pe SUA , care vinde ţigări Marlboro la nivel naţional, în timp ce PMI s-a focalizat pe vânzarea de ţigări în străinătate.
Analiştii speculau de mult timp că cele două ar putea să se reunească. Industria tutunului se schimbă rapid, cu o cădere a vânzărilor de ţigarete şi cu societăţi care caută noi căi de creştere.
În urmă cu trei ani, Philip Morris International şi-a anunţat intenţia de a reduce producţia de ţigări convenţionale pentru a le înlocui cu o linie de produse „fără fum”, precum ţigările electronice şi dispozitive care încălzesc tutunul fără a-l arde.