Piața auto din România a scăzut în aprilie, cum s-a întâmplat cu toate piețele europene, dar mai puțin decât în multe alte state de pe continent
Astfel, în primele patru luni ale anului curent a fost înregistrată o scădere a pieței auto de 29,6% comparativ cu perioada similară din 2019.
Din acest punct de vedere, este de reținut faptul că evoluția din România, ca și cea din Europa, de altfel, este cauzată de o conjunctură a pieței auto dintre cele mai complexe în care principalul rol îl are pandemia COVID-19 și restricțiile de circulație sau oprirea generală a producției de autovehicule din Europa, la care se adaugă cerințele unor emisii de CO2 mai severe decât cele de anul trecut, se precizează în comunicat.
În ceea ce privește piața automobilelor noi din țările Uniunii Europene, este relevantă situația din țările Europei de Vest care, după primele 4 luni din 2020, înregistrează, pe ansablul grupului (conform LMC Automotive www.lmc-auto.com), o scădere generală de 40% în primele patru luni ale acestui, comparativ cu aceeași perioada a lui 2019. În luna aprilie, piața Europei de Vest a înregistrat o scădere record de 80%.
Practic, cu showroom-uri închise în marea majoritate a țărilor europene, măsură dublată de oprirea producției de autovehicule și de restricții de circulație, vânzările de autovehicule nu aveau cum să înregistreze o evoluție diferită de cea efectiv consemnată. În aceste condiții, este de apreciat că în România, s-a reușit că scăderea să fie una mai puțîn abruptă față de vestul continentului.
Top-ul general pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) după 4 luni din 2020 este condus de către Dacia, cu 9.551 unități, urmată de către Volkswagen, cu 3.436 unități, Renault 2.961 unități, Skoda, 2.779, Ford 2.564 unități și Hyundai cu 2.239 unități.
Top mărci de autoturisme
La finalul primelor 4 luni din 2020, Top10 este condus de către Dacia, cu 8.834 unități (27,7% cotă de piață), urmată de către Volkswagen cu 2.870 unități (9,0% cotă de piață), Skoda 2.779 unităţi (8,7% din total piață), Renault 2.411 unități (7,6% cotă de piață), Hyundai 2.239 unități (7,0% cotă de piață).
Pe modele, cu cele 3.651 unități vândute, Dacia Logan este cel mai bine vândut model după 4 luni din 2020, urmat de Dacia Duster cu 2.493 unități, Dacia Sandero cu 1.867 unități, Skoda Octavia cu 1.293 unități și Renault Clio cu 996 unități.
În funcţie de tipul de combustibil al achizițiilor de autoturisme, se poate observă faptul că pe fondul scăderii generale a pieței, în luna aprilie 2020 a crescut semnificativ ponderea autoturismelor diesel (43,0%) comparativ cu cea înregistrată în luna anterioară (34,1%). În acest context, se remarcă un trend crescător înregistrat de către autoturismele diesel în această primă parte a anului (de la 26,8% în ianuarie, la 43,0% în aprilie).
Pe de altă parte, pe ansamblul primelor 4 luni ale anului 2020, autoturismele pe benzină continuă să dețîină cea mai mare pondere, respectiv 63,1% din total (în scădere față de cota înregistrată anul trecut, 64,9%). În ceea ce privește motorizările diesel, deși ponderea acestora a crescut cu 8,9pp în luna aprilie a acestui an comparativ cu luna anterioară. după primele 4 luni, ponderea acestora a rămas aceeași cu cea înregistrată în perioada similară a anului trecut (31,2%).
Autoturismele “verzi“ (electrice și hibride)
Deși după primele 4 luni din 2020, piața auto este în scădere puternică, această categorie de autoturisme înregistrează un volum în creștere totală de 4,6%, comparativ cu primul trimestru al anului trecut.
În acest context, cu un început favorabil, este de așteptat că în acest an, achizițiile de autoturisme “verzi“ să înregistreze volume semnificativ mai mari decât cele din anul anterior, acestea fiind, în mare măsură, stimulate de Programului Rabla Plus, care a avut o contribuție importantă la creșterea semnificativă a vânzărilor de autoturisme electrice în perioada derulării primului program multianual 2017-2019 și care, și în acest început de an 2020, are un impact favorabil, odată cu demararea unui nou program multianual pentru perioada 2020 – 2025.