Piaţa auto a crescut cu aproape 31% în primele şapte luni din 2014

Livrările totale de autoturisme şi vehicule comerciale noi pe piaţa românească s-au cifrat la 57.019 unităţi în primele şapte luni din 2014, în creştere cu 30,9% faţă de perioada similară din 2013, în timp ce la autoturisme creşterea a fost de 32,7%, potrivit datelor publicate luni de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Economica.net - lun, 18 aug. 2014, 13:20
Piaţa auto a crescut cu aproape 31% în primele şapte luni din 2014

Înmatriculările de autoturisme rulate au scăzut cu circa 7% (9.300 unităţi) comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013. Cu toate acestea, volumul lor (119.200 unităţi în 2014) rămâne ridicat comparativ cu cel al autoturismelor noi (circa trei ori mai mare), deşi în scădere faţă de situaţia din 2013 (când au fost 4,3 autoturisme rulate la unul nou).

Cu un volum total de 9.982 unităţi în luna iulie, piaţa auto a consemnat o scădere de 5% faţă de luna iunie. La autoturisme, topul pe mărci după şapte luni din 2014 este condus de către Dacia, cu 16.302 unităţi vândute (34,1% din total), urmată de Volkswagen (4.723 unităţi/ 9,9%), Skoda (4.374 unităţi/ 9,1%), Ford (3.313 unităţi /6,9%), Renault (3.175 unităţi / 6,6%) şi Opel
(2.161 unităţi /4,5%).

Pe modele, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în luna iulie (dar şi după şapte luni din 2014), urmat de Dacia Sandero, Dacia Duster, Skoda Octavia şi Volkswagen Golf.

‘Cu datele înregistrate în luna iulie 2014, consemnăm un număr de 13 luni consecutive de creştere faţă de lunile similare din anul precedent, ceea ce arată, la prima vedere, o consolidare a evoluţiei pozitive din ultima perioadă, remarcată inclusiv la nivel european. Totuşi, trebuie avut în vedere faptul că aceste volume cuprind, din analiza majorităţii jucătorilor din piaţă, şi unităţi ce fac obiectul comerţului intracomunitar. În acest context, datele comunicate de către INS şi cele privind înmatriculările efective în România arată o situaţie a pieţei mai puţin optimistă, deoarece cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule înregistrează la 6 luni o creştere de doar 4,7%, în timp ce numărul de autoturisme noi înmatriculate în România (în şapte luni) este cu circa 17% mai mic decât vânzările realizate. Deşi datele sunt pozitive, în piaţă există însă un optimism moderat faţă de continuarea acestei evoluţii, în condiţiile în care creşterea volumelor nu se datorează, în principal, derulării în această perioadă a programului ‘Rabla’, pe fondul unei evoluţii în scădere a interesului pentru acest program, atât din partea majorităţii operatorilor din piaţa, cât şi din partea cetăţenilor (media zilnică a înscrierilor a scăzut constant de la 162 unităţi în luna aprilie la 135 în luna mai, 103 în luna iunie şi 87 în luna iulie)’, precizează APIA.

Producţia naţională de autovehicule s-a cifrat la 246.227 de unităţi în primele şapte luni din 2014, cu 8,8% mai puţin decât în perioada similară din 2013. Dintre acestea, 209.701 unităţi (85%) sunt produse de către Dacia, 36.521 (14,8%) de către Ford şi 5 unităţi de către Roman Braşov.

Volumele de producţie cele mai mari le-au înregistrat Dacia Duster (99.485 unităţi, din care 16.784 în luna iulie), urmat de Dacia Logan (54.795 unităţi, din care 6.163 în iulie), Ford B-MAX (36.521 unităţi, din care 5.130 în iulie), Dacia Sandero (29.681 unităţi) şi Dacia Logan MCV (25.740 unităţi).

În iulie, au fost exportate 34.327 automobile, iar pe primele şapte luni din 2014 – 227.867 unităţi, adică în creştere cu 1,1% faţă de perioada similară din 2013.

Cel mai exportat model în luna iulie 2014 a fost Dacia Duster (17.087 unităţi), urmat de Ford B-MAX (5.216 unităţi) şi Dacia Logan (4.798 unităţi). Pe primele şapte luni, topul este condus de Dacia Duster cu 95.564 unităţi, urmat de Logan cu 45.582 unităţi şi Ford B-MAX cu 36.521 unităţi.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...