Piaţa auto din Germania a crescut în noiembrie neafectată de scandalul Volkswagen

Înmatriculările de autoturisme noi în Germania, un indicator important al cererii în unul din cele mai importante sectoare ale primei economii europene, au crescut în luna noiembrie, în pofida scandalului motoarelor trucate de Volkswagen care a afectat încrederea în industria auto, arată datele statistice publicate marţi de Asociaţia Producătorilor Germani de Automobile (VDA), informează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 01 dec. 2015, 16:18
Piaţa auto din Germania a crescut în noiembrie neafectată de scandalul Volkswagen

Potrivit VDA, un număr total de 272.000 de autoturisme noi au fost înmatriculate luna trecută în Germania, în creştere cu 9% comparativ cu luna noiembrie 2014. De asemenea, înmatriculările de autoturisme noi în primele 11 luni ale acestui an au crescut cu 5% până la 2,959 milioane unităţi. În aceste condiţii, VDA estimează că pe ansamblul acestui an piaţa auto din Germania va înregistra o creştere de 4% până la 3,17 milioane autoturisme, urmând ca în 2016 să continue să crească pentru a ajunge la 3,2 milioane unităţi.

Preşedintele VDA, Matthias Wissmann a recunoscut într-o conferinţă de presă că scandalul Volkswagen a afectat încrederea în compania germană, în industria auto şi în tehnologia diesel. Cu toate acestea, Matthias Wissmann a subliniat că industria auto nu ar trebui demonizată din cauza acestui scandal, în condiţiile în care motoarele diesel vor rămâne oparte din industria auto şi au un rol important în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. ‘Jumătate din autoturismele noi vândute în Europa Occidentală au motoare diesel şi jumătate din autoturismele diesel vândute în Europa Occidentală sunt produse de constructori germani’ a spus Wissmann.

Grupul auto german Volkswagen este implicat în prezent într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forţat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă – Anunţ important despre ce se întâmplă la Salina Praid, de la Guvern
Alertă – Anunţ important despre ce se întâmplă la Salina Praid, de la Guvern
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat marţi, la Praid, că aproximativ 50.000 de persoane care locuiesc în aval nu mai beneficiază de apă potabilă, din cauza concentraţiilor foarte mari......
Noul termen pentru finalizarea centralei de la Iernut a Romgaz: 19 decembrie
Noul termen pentru finalizarea centralei de la Iernut a Romgaz: 19 decembrie
Firma spaniolă Duro Felguera și-a asumat finalizarea centralei pe gaze în ciclu combinat de la Iernut, un proiect întârziat ...
Regionalizare România – Ce spune Președintele Nicușor Dan despre reorganizarea administrativ-teritorială, noul Guvern şi cele mai importante reforme din ţara noastră
Regionalizare România – Ce spune Președintele Nicușor Dan despre reorganizarea administrativ-teritorială, noul ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că o adevărată reorganizare administrativ-teritorială nu se poate face ...
AFM: 566 de dosare pentru Rabla Auto 2025 au fost depuse de instituții publice în doar o oră
AFM: 566 de dosare pentru Rabla Auto 2025 au fost depuse de instituții publice în doar o oră
Astăzi a debutat sesiunea de înscriere în Rabla 2025 pentru instituții publice și unități administrativ teritoriale ...