Piața auto din România, cea mai mare creștere din UE după primele trei luni din 2022

20 04. 2022
Piața auto înmatriculări DRPCIV ACEA ACAROM APIA hibride INS

Raportul Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) cu privire la înmatriculările din primul trimestru al anului în curs arată că pe piața europeană au intra în circulație 2.753.256 de autoturisme, în scădere cu 10,6% față de perioada ianuarie – martie din 2021.

Din totalul de 2,75 milioane de autoturisme comercializate pe întregul continent, 2,24 milioane au fost înmatriculate în statele Uniunii Europene.

În contextul scăderii înmatriculărilor din UE cu 12,3%, piața auto din România face notă discordantă, la noi intrând în circulație 28.978 de autoturisme noi, valoare corespunzătoare unei creșteri cu nu mai puțin de 39,6% față de primul trimestru din anul anterior.

În afara României, creșteri majore au fost înregistrate și de Slovacia (19.221 unități, +24,8%) și Bulgaria (6.674 unități, +19,5%).

Dacă în Uniunea Europeană piața auto din România deține recordul creșterii, la nivelul întregului continent această poziție este deținută de Islanda, stat din European Free Trade Association (EFTA). În micul stat au fost înmatriculate în primele trei luni ale lui 2022 doar 3.151 de mașini, însă această valoare reflectă o majorare cu 51,1% față de perioada similară din 2021.

Cele mai mari piețe auto europene rămân Germania (625.954 unități), Marea Britanie (417.560 unități), Franța (365.360 unități), Italia (338.258 unități) și Spania (164.399 unități).

La nivelul luni martie, raportul ACEA notează că în România au fost înmatriculate 11.025 autoturisme noi, în creștere cu 40,2% față de aceeași lună din 2021. Și această creștere este una dintre cele mai mari din Europa, ea fiind depășită doar de cele din Islanda (52,3%) și Irlanda (40,4%).