Piaţa auto din România: creştere de 19% a vânzărilor, în primele 11 luni. Producţia şi exporturile, în scădere uşoară

Pe ansamblul pieţei, livrările totale de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale) au înregistrat, după 11 luni din anul 2015, o creștere de 18,6% faţă de aceeași perioadă a anului trecut. In interiorul acestei cifre, avem autoturismele cu o creștere de 16,9%. Această consolidare a creșterii de până se acum are loc în condițiile în care vânzările în luna noiembrie 2015 au fost cu 3,1% mai mici decât cele din luna octombrie.
Economica.net - vin, 18 dec. 2015, 12:02
Piaţa auto din România: creştere de 19% a vânzărilor, în primele 11 luni. Producţia şi exporturile, în scădere uşoară

Si pe plan european a avut loc o creștere generală consistentă (+13,7%) în luna noiembrie 2015 față de aceeași lună din 2014, fapt care susține trendul crescător de până acum pe ansamblul UE (+8,7% la 11 luni), în majoritatea Statelor Membre UE înregistrând în această perioadă creșteri relativ importante pe segmentul de autoturisme, astfel: Germania +5,4%, Marea Britanie +6,2%, Franța +6,2% și Italia +15,5%.

In continuare, vânzările pe piața din România sunt susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind, atât în luna noiembrie, cât și pe ansamblulul celor 11 luni din 2015, de 73% (vs. 27% persoane fizice).

Pe un alt palier al analizei, cel legat de impactul autovehiculelor rulate, se observă faptul că, în acest an s-a manifestat, în continuare, o tendință de creștere a importurilor de autoturisme rulate care ajung să înregistreze, după 11 luni din anul 2015, o creștere de 12,9%, comparativ cu perioada similară din 2014 (cca. 227.000 unități în 2015 față de cca. 201.000 în 2014, mare parte dintre acestea fiind nefiscalizate). Astfel, avem, la 11 luni din 2015, un raport de 3,1 la 1 între numărul de autoturisme rulate din import și cel al vânzarilor de autoturisme noi, similar cu cel care se înregistra după aceeași perioadă din anul 2014.

Analiza sectorială

Producţia naţională

In luna noiembrie 2015 s-au produs 30.138 de autovehicule, cu 12,6% mai puțin decât în luna similară din 2014. Cu aceasta cifră, după primele 11 luni ale anului 2015, se înregistrează o producție totală de 358.914 unități, în scădere cu 1,4% comparativ cu perioada similară din anul trecut.

Dintre acestea, 314.165 au fost produse de către Dacia și 44.743 de către Ford.

Volumele cele mai mari le-a înregistrat modelul Dacia Duster, din care, în aceste 11 luni din 2015 au fost fabricate 156.386 unități (cu 2,7% mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului 2014), urmat de Dacia Logan (66.232 unități, în scădere cu 10,1% față de aceeași perioadă a anului 2014), Dacia Sandero (53.189 unități, cu 26,6% mai mult decât in 2014), Ford B-MAX (44.743 unități, cu 9% mai puțin decât în 2014), și Dacia Logan MCV (38.358 unități, cu 0,2% mai mult decât în 2014).

Exportul. Cu cele 331.522 unităţi exportate în primele 11 luni ale anului 2015, consemnăm o scădere de 1,2% comparativ cu perioada similară din 2014.

Cel mai exportat model în primele 11 luni din 2015 a fost Dacia Duster (150.762 unități), dar în scădere cu 1%, față de aceeași perioadă din 2014), urmat de Dacia Logan (52.050 unităţi, în scădere cu 16,4% față de 2014), Dacia Sandero (48.134 unităţi, +32%), Ford B-MAX (44.617 unități, -8,9%) și Logan MCV (35.959 unități, +1%).

Ar mai fi de remarcat faptul că cca. 92% din producția națională realizată în aceste 11 luni din 2015 a fost exportată, procent similar cu cel care se înregistra și anul trecut după 11 luni.

Vânzările. Cu un volum total de 109.716 unități vândute în 11 luni din anul 2015, consemnăm față de perioada similară din 2014, o creștere totală importantă, de 18,6%.

Autoturismele, care reprezintă 81,5% din acest volum (89.437 unități), înregistrează o creștere de 16,9% față de aceeași perioadă din 2014, iar vehiculele comerciale (marfă și persoane), una de 26,8%.

La autoturisme, după 11 luni din 2015 top-ul pe mărci este condus de către Dacia, cu 30.842 de unități (34,5% din total piață), urmată de Volkswagen cu 9.077 unități (10,1%); Skoda 8.146 unităţi (9,1%); Ford 5.550 unităţi (6,2%); Renault 5.512 unități (6,2%); și Opel, 3.282 unităţi (3,7%).

Pe modele, cu cele 14.558 unități livrate, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în primele 11 luni ale anului 2015, urmat de Dacia Duster, cu 5.965 unități, Dacia Sandero, cu 5.230 unități, Skoda Octavia, 3.602 unitați și Dacia Logan MCV, cu 2.928 unități.

Analizând segmentarea pe clase, observăm faptul că două sunt segmentele care la 11 luni înregistrează scăderi, respectiv Clasa A (-4,1%) și Clasa E (-5.6%).

Toate celelalte consemnează creșteri, unele chiar semnificative (Clasa MPV +51,5%; SUV +24%; Clasa C, care reprezintă aproape jumătate din piață +19,1%; Clasele D și F +5,1%).

In funcţie de tipul de combustibil, autoturismele diesel continuă să domine piața cu o pondere care, la 11 luni, ajunge la 53,1%, însă, în continuă scădere de la începutul anului 2015 (în ianuarie, motorizările diesel reprezentau 67,4% din piață) și mai mică decât cea din perioada ianuarie-noiembrie 2014 (55,7%). Situația din piață ne arată faptul că, din primle 10 mărci / modele cele mai vândute, 8 mărci și respectiv 6 modele au o pondere a vânzărilor cu motorizări diesel peste această medie (53,1%).

In ceea ce privește autoturismele hibride sau electrice, în primele 11 luni ale acestui an au fost vândute 463 de autoturisme noi (din care 28 sunt electrice 100%), mai mult decât dublu (125%) comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când au fost vândute 206 unități (din care doar 7 erau electrice 100%).

In funcție de culoarea preferată, în aceste prime 11 luni din 2015, cele mai multe autoturisme noi vândute au fost de culoare albă (35,3%), urmate de cele gri (22,1%) și cele albastre (17,4%).

După clasificarea în funcție de țara de proveniență a autoturismelor, situația se prezintă astfel: 32,2% sunt de proveniență autohtonă, 19,2% sunt import Germania; 10% din Cehia; 8,1% din Spania și 7,5% din Franța. In acest context, vânzările de autoturisme din producția autohtonă au crescut, în aceste 11 luni din 2015, cu 23,6% față de aceeași periodă din 2014, în timp ce vânzările de autoturisme din import au înregistrat o creștere mult mai mică, respectiv de 13,9%.

Te-ar mai putea interesa și
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci când deficitul bugetului consolidat va coborî sub 5% din PIB, adică......
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...