Piaţa auto din România, în scădere cu 22,5% în luna august. În primele opt luni din 2022, creşterea la autoturisme a fost de 5,2% – Top 10 mărci – date APIA
„După evoluţia importantă a primelor luni, august 2022 vine cu o scădere de 22,5% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de anul precedent, scădere înregistrată după 5 luni de creştere de la începutul acestui an. Dacă ne raportăm la anii anteriori, luna august 2022 este în creştere cu 10,9% faţă de perioada similară din anul 2020 şi cu 47,4% în scădere faţă de august 2019 (…)”, menţionează sursa citată de Agerpres.
Conform APIA, în piaţa naţională, Top 10 mărci, autoturisme + autovehicule comerciale, după opt luni din 2022, este condus de Dacia – cu 24.412 de unităţi, urmată de Ford (8.198), Toyota (7.243), Renault (6.634), Hyundai (6.607), Volkswagen (5.884), Skoda (5.508), Mercedes Benz (4.699), Peugeot (2.832) şi Kia (1.982).
Autoturismele, care reprezintă aproximativ 84% din total, au consemnat, în luna august 2022, un volum de 12.448 de unităţi, cu 22% mai puţin decât în luna similară din 2021.
La nivelul primelor opt luni ale anului în curs, creşterea este de 5,2% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021.
În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV este pe prima poziţie, cu 44,5%, în creştere cu 0,7% faţă de 2021, urmat de Clasa C (26%, -1,9%) şi Clasa B (17,5%, -3,3%).
În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele opt luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o creştere de 3,3% faţă de perioada similară din anul anterior, până la o pondere de 65,7%. Totodată, autoturismele echipate cu motoare diesel înregistrează o scădere de 33,6%, raportat la perioada de referinţă, cu o cotă de 13,6% din total.
Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plugin), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns să deţină, după opt luni din 2022, o cotă de piaţă de 20,6%, care depăşeşte cu 7% şi 5.773 de unităţi cota deţinută de motoarele diesel. Autoturismele full electrice deţin o cotă de 7,8% din piaţă, în perioada analizată, faţă de anul 2021 când reprezentau doar 2%.
„Ca şi în anul 2021, când, deşi s-a înregistrat o scădere a achiziţiilor de autoturisme în general, cele „verzi” au performat, în anul 2022, achiziţiile din această categorie aproape s-au dublat (+89,3%) comparativ cu perioada similară a anului trecut. În acest context, este de remarcat creşterea importantă a autoturismelor 100% Electrice (+309,8%) şi a celor plug-in hybrid (+59,6%)”, notează APIA.
În clasamentul celor mai vândute autoturisme 100% electrice pe primul loc se află Dacia Spring, cu 3.526 unităţi (creştere de 54 ori faţă de primele opt luni din anul trecut), urmat de Tesla Model (3.340 unităţi), Volkswagen e-UP! (332), Hyundai Kona (299) şi Renault Zoe (179).
Pe segmentul autoturismelor Plug-in, în top de află: Ford Kuga – cu 271 unităţi (+129,7%), Renault Captur (181 de unităţi, -5,7%), Mercedes Benz GLE (172 de unităţi, +72%), Hyundai Tucson (152 de unităţi, +72,7%) şi Mercedes Benz GLC (150 de unităţi, +22%).
Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc modelul Toyota Corolla – cu 1.704 de unităţi (+13,1% faţă de 2021), apoi Toyota C-HR – cu 1.390 de unităţi (+5,9%) şi Toyota RAV4 – cu 1.129 de unităţi (+15,9%).
În primele opt luni ale anului în curs, cele mai multe achiziţii de autoturisme au fost realizate de către persoanele juridice (58% din total), diferenţa de 42% fiind în dreptul persoanelor fizice.