Piaţa auto europeană a crescut cu 9,8%, în septembrie. Avans de 3,4%, în România

Economica.net
16 10. 2015
masini_cars321_ro_10866000_93734400

Peste 1,356 milioane de autoturisme au fost înmatriculate luna trecută în Uniunea Europeană şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în creştere cu 9,8% comparativ cu 1,235 milioane autoturisme înmatriculate în luna septembrie 2014.

Toate marile pieţe au contribuit pozitiv la creşterea generală, în special Spania, unde numărul înmatriculărilor a crescut cu 22,5%, şi Italia (17,2%), precizează ACEA, adăugând că şi primele trei pieţe auto din UE au raportat creşteri semnificative, în frunte cu Franţa (9,1%), Marea Britanie (8,6%) şi Germania (4,8%).

Piaţa auto din România a consemnat o creştere de 3,4% în luna septembrie 2015, fiind înmatriculate 5.752 de autoturisme, precum şi un avans de două cifre (10,2%) pe primele nouă luni ale anului, când au fost înmatriculate 56.839 autoturisme noi, scrie Agerpres.

În rândul constructorilor, grupul Volkswagen a rămas de departe campion la vânzări în UE, controlând 23,3% din piaţă, în condiţiile în care, în luna septembrie, a vândut 315.905 automobile, cu 8,4% mai multe decât în luna septembrie a anului trecut. Scandalul motoarelor trucate, care a obligat Volkswagen să anunţe joi rechemarea în service a unui număr de 8,5 milioane de vehicule în Europa, a izbucnit în 18 septembrie, astfel că a influenţat prea puţin cifrele de vânzări ale grupului german pe luna trecută.

Vânzările grupului Renault în UE şi EFTA au crescut cu 4,9% până la 108.520 unităţi în luna septembrie, în condiţiile în care vânzările de autoturisme marca Renault au crescut cu 3,4%, în timp ce înmatriculările de autoturisme marca Dacia au crescut cu 9,4% până la 28.250 unităţi.

În primele nouă luni din acest an, un număr de 284.686 autoturisme marca Dacia au fost înmatriculate pe piaţa din Europa, în creştere cu 4% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Dacia a devansat mărci, precum Seat (255.714 unităţi), Volvo (186.165 unităţi) sau Mazda (148.860 unităţi).

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.