Piața berii din România a înregistrat o scădere de 10% în primele patru luni din 2022

04 07. 2022
bere

“În România, ca și în celelalte țări europene, contextul economic este unul foarte dificil, fiind încă marcat de efecteler crizei sanitare generate de Covid-19, de războiul din Ucraina, dar și de creșterea accelerată a inflației, a prețurilor materiilor prime, energiei, gazelor și combustibilului”, explică Julia Leferman, director general asociația Berarii României.

Raportul Europe Economics despre impactul Covid asupra industriei berii dezvăluie că, deși în 2021 au existat perioade de redresare, sectorul berii a înregistrat doar creșteri moderate ale vânzărilor, deoarece sectorul ospitalității nu a reușit să revină la nivelurile de dinainte de pandemie. Condițiile stricte în care sectorul Horeca a fost redeschis, restricțiile de călătorie, precum și regulile în continuă schimbare, toate au contribuit la reducerea veniturilor pentru sectorul ospitalității și, implicit, al berii.

Raportul realizat de Europe Economics arată că vânzările de bere din 2021 în baruri și restaurante au ajuns  cu 42 milioane de hl sub nivelul din 2019, ceea ce reprezintă o scădere de 35% față de 2019.

Anul trecut, românii au consumat 16,6 milioane de hl de bere, un volum similar cu cel din 2020.

Cei mai mari șapte producători de bere din România, care furnizează 85% din cantitatea de bere consumată la nivel local, au realizat anul trecut investiții în valoare totală de 100,5 milioane euro în 2021, în creștere cu aproape 28 milioane euro față de 2020,

Membrii Asociației Berarii României sunt Bergenbier SA, Heineken România SA, United Romanian Breweries Bereprod, Ursus Breweries și Martens, alături de microberăriile Clinica de bere și Scorillo. Împreună, cei șapte producători furnizează 85% din cantitatea de bere consumată în România. Din Asociație mai fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime: Soufflet Malt Romania și  Asociația  Producătorilor de hamei din România.

Fotografie de  Meritt Thomas pe Unsplash