Piaţa colectării de creanţe a scăzut în primul semestru cu 35%, la 615 milioane euro

Piaţa colectării de creanţe s-a redus cu 35% în prima jumătate a anului, comparativ cu perioada similară a anului 2011, la 615 milioane de euro, iar numărul cazurilor a scăzut cu 13%, la 2,46 milioane de debite, conform Asociaţiei de Management al Creanţelor Comerciale (AMCC).
Economica.net - mar, 16 oct. 2012, 12:38
Piaţa colectării de creanţe a scăzut în primul semestru cu 35%, la 615 milioane euro

„În ciuda contextului crizei economice care s-a manifestat în România şi în ultimii ani, industria colectării creanţelor a avut o evoluţie ascendentă. Astfel, în 2009 şi 2010 s-au înregistrat creşteri de piaţă semnificative în industrie, ajungându-se până la 76%, respectiv 54%. Însă, începând cu anul 2012 piaţa a început să arate semne de scădere, în special pe segmentele B2C (debitori persoane fizice) şi Debt Purchase (achiziţie de creanţe)”, potrivit unui studiu al AMCC prezentat marţi într-o conferinţă de presă.

În ceea ce priveşte distribuţia creanţelor pe segmente de activitate, debitele persoanelor fizice reprezintă 53% din piaţă, în timp ce cele ale persoanelor juridice 9%. Achiziţiile de portofolii de debite reprezintă 38% din piaţă. Asfel, valoarea creanţelor persoanelor fizice externalizate în primul semestru a scăzut cu aproximativ 42% de la 560 milioane de euro la 325 milioane de euro. Numărul de astfel de cazuri s-a redus cu 13%, de la 2,46 milioane în primele şase luni din 2011 la 2,14 milioane în 2012.

Valoarea creanţelor companiilor externalizate a crescut în schimb, cu 92%, de la 30 milioane de euro la 57,5 milioane de euro, deşi numărul debitelor a scăzut cu 35%, la 53.800 de cazuri.

„Această evoluţie arată că valoarea medie a creanţei externalizate este mai mare decât în 2011. Datele arată că media aproape s-a dublat”, a declarat Georg Kovacs, preşedintele AMCC.

În primul semestru al anului trecut, valoarea cazurilor aduse spre colectare a fost de 950 de milioane de euro, reprezentand circa 2,85 milioane de cazuri.

La fel ca în anii precedenţi, cea mai mare pondere în activitatea de colectare a avut-o sectorul bancar, menţinându-se la un nivel de 50-53%, prin externalizarea sau vânzarea portofoliilor de creanţe neîncasate de la debitori persoane fizice.

În ceea ce priveste rata de succes a firmelor de colectare de creanţe, respectiv sumele încasate de către acestea, s-a înregistrat o creştere în prima jumătate a anului pe segmentul debitelor persoanelor fizice.

„Această creştere a avut loc pe fondul stabilizării sumei medii achitate de debitori la aproximativ 111 euro, în timp ce suma medie externalizată a scăzut considerabil (valoarea medie a creanţei a fost de 152 euro, în scădere faţă de 228 euro în aceeaşi perioadă din 2011)”, a spus Kovacs.

Pe segmentul debitelor companiilor însă, ratele de succes au scăzut semnificativ, chiar dacă valoarea medie colectată a crescut foarte mult comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011 (460 euro, de la 298 euro în prima jumătate a anului 2011). Astfel, pe fondul creşterii semnificative a valorii medii externalizate în primul trimestru şi în trimestrul doi 2012 (1.069 euro, faţă de 361 euro în aceeaşi perioadă din 2011), rata de succes a scăzut considerabil pe acest segment.

Scăderea pieţei de colectare creanţe a avut şi va avea ca principală cauză scăderea creditării în general. Pentru restul anului estimările pentru piaţa colectării creanţelor sunt de scădere, în special pe segmentul debitorilor persoane fizice şi al achiziţiei portofoliilor de creanţe neperformante.

„Pentru sfârşitul anului 2012 şi pentru anul 2013 estimăm că segmentul debitori persoane fizice va suferi o scădere de cel puţin 10-15%, însă ne aşteptăm la o uşoară creştere pe segmentul debitori persoane juridice”, a adăugat Kovacs.

În primul semestru, firmele de recuperare a creanţelor au cumpărat creanţe în valoare de 233 milioane de euro, în scădere cu 35% faţă de intervalul similar din 2011, în timp ce ca număr creanţele achiziţionate au înregistrat o diminuare de 10%.

„Băncile vând mai des acum portofolii de creanţe, iar pe piaţă au apărut şi instituţii noi de credit care vând creditele neperformante. Acum sunt vândute mai ales credite de nevoi personale, mai puţin împrumuturi ipotecare sau corporate acordate IMM-urilor. Credem că 2013 va reprezenta un start şi pentru astfel de portofolii”, a declarat Isabela Iacob, vicepreşedinte al AMCC.

Cele 11 companii membre în AMCC constituie aproximativ 80% din cota de piaţă a sectorului colectării creanţelor comerciale, însumând un număr total de peste 1.600 de angajaţi. Din AMCC fac parte Coface România, EOS KSI, Creditreform România, KRUK Internaţional, Cycle European, Mellon Romania, Creditexpress Financial Services, Top Factoring, Kolcze Iliuţă şi Asociaţii, DBR Factor şi IFN Next Capital Finance.

Te-ar mai putea interesa și
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit Legii 317/2024 adoptată de Parlamentul României și promulgată de......
Gazprom anunţă creşterea producţiei în 2024, pe fondul majorării vânzărilor către China
Gazprom anunţă creşterea producţiei în 2024, pe fondul majorării vânzărilor către China
Producţia de gaze naturale a Gazprom ar urma să crească anul acesta cu 61 miliarde metri cubi (bcm), la aproximativ 416 ...
Criză Germania – Președintele Steinmeier dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie
Criză Germania – Președintele Steinmeier dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat vineri dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile ...
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. Cea mai mare comandă – 5.800 de lei
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. ...
Supermarketul online Sezamo a vândut în intervalul 21-26 decembrie cu 15% în plus per coș față de săptămâna anterioară, ...