Piaţa creditelor de consum pe care activează IFN-urile ar putea creşte cu 10% în acest an – Cetelem
‘Există două pieţe ale creditului de consum. Una în care sunt luaţi în considerare toţi jucătorii, bănci şi IFN-uri, o piaţă de 5,2 miliarde de euro. Această piaţă este pe un trend descendent, dar ne aşteptăm să atingă nivelul minim în următorul trimestru. Estimarea noastră este ca această piaţă să se stabilizeze la acest nivel, de 5,2 miliarde euro. Mai există o piaţă a creditelor de consum, relevantă pentru noi, piaţa IFN-urilor, o piaţă mică, de aproape un miliard de euro. În această piaţă putem vedea creşteri în ultimele trimestre. La finalul lunii martie creşterea era de 10% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru întreg anul estimăm o creştere de 10% a acestei pieţe’, a declarat Olivier Floris.
Potrivit acestuia, vestea bună în ceea ce priveşte creditele acordate de IFN este că în primul trimestru din acest an noile împrumuturi s-au cifrat la aproximativ 100 milioane de euro şi sunt în creştere cu 15% faţă de ultimul trimestru din 2013, iar dinamica este semnificativ pozitivă pe piaţa IFN-urilor.
‘După criză comportamentul consumatorilor a fost afectat semnificativ, dar potrivit ultimelor statistici retailul a crescut cu 5%, trimestru la trimestru. Clienţii au din nou proiecte pe care vor să le finalizeze şi noi suntem aici pentru a le finanţa. Nu este vorba de proiecte mari, ci de amenajări interioare, electrocasnice şi IT. Activitatea de finanţare şi-a revenit dar nu total, clienţii îşi cumpără bunuri de care au nevoie în casă sau telefoane cu care să fie conectaţi, dar nivelul vânzărilor de maşini noi, de exemplu, este scăzut în România şi acest lucru se vede la în cazul afacerilor noastre’, a explicat Olivier Floris.
Oficialul Cetelem susţine că vârful creditelor neperformante a fost atins, iar acum ne aflăm într-o perioadă de stabilizare.
În ceea ce priveşte afacerile Cetelem, Olivier Floris a spus că anul trecut a fost unul de dezvoltare, compania înregistrând o creştere de 15% creştere a veniturilor, iar pentru acest an creştere de ţinta este similară.
Apariţia Cetelem pe piaţa românească a avut loc în mai 2005 prin preluarea societăţii Credisson International SRL. Cetelem IFN SA este una dintre cele mai mari companii din sectorul creditelor de consum din România, şi face parte din grupul financiar francez BNP Paribas Personal Finance.