Piaţa de certificate verzi este în colaps. Lipsesc ofertele de cumpărare

Piaţa de certificate verzi este în colaps din cauza reducerii cotei anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, la 11,1% în 2014, de la 15%, şi la 11,9%, în 2015, faţă de 16% cât era stabilit în Legea 220, semnalează reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES), într-un comunicat remis joi AGERPRES.
Economica.net - joi, 18 iun. 2015, 12:40
Piaţa de certificate verzi este în colaps. Lipsesc ofertele de cumpărare

‘PATRES trage un nou semnal de alarmă referitor la lipsa tranzacţiilor cu certificate verzi pe PCV, situaţie cu efecte deosebit de grave pentru o mare parte din investitorii în domeniul regenerabilelor, în special pentru producătorii mici şi medii. Luna trecută, PATRES a atras atenţia asupra unei situaţii fără precedent: pentru prima dată, pe Piaţa Certificatelor Verzi – PCV nu s-a tranzacţionat niciun certificat verde la sesiunea de tranzacţionare din data de 14 mai 2015, numărul ofertelor de vânzare ridicându-se la 111. Pentru a două oară, la interval de o lună, s-a înregistrat o situaţie similară pe piaţa centralizată de certificate verzi: zero tranzacţii, 91 oferte de vânzare, în şedinţa din data de 16 iunie’, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii PATRES subliniază că, în prezent, sunt disponibile spre vânzare 2,6 milioane certificate verzi (CV), la care se adaugă cele care au fost deja emise pentru luna mai (care nu apar încă în raportările OPCOM), circa 1,5 milioane bucăţi. În total, sunt peste 4 milioane CV în plus pe piaţă în acest moment, care nu au cumpărători.

‘Conform informării ANRE, până la sfârşitul anului, vor fi 6 milioane de CV în plus pe piaţă (fără cumpărători), la care se adaugă cele rămase în plus de anul trecut (circa 3 milioane). Practic, un calcul simplu arată că, la finalul anului, vor fi 21 de milioane CV în piaţă, iar furnizorii vor trebui să cumpere – conform cotei stabilite – doar 12 milioane CV’, precizează comunicatul.

PATRES atrage atenţia că această cotă de 11,9% faţă de 16%, cât era inţial în Legea 220, cuplată cu valabilitatea de 12 luni a certificatelor verzi, va conduce la pierderi masive pentru producătorii de energie din surse regenerabile. Cu atât mai mult cu cât, potrivit reglementărilor în vigoare, certificatele verzi sunt impozitate la momentul acordării şi nu la momentul efectiv al vânzării.

‘În condiţiile date, PATRES solicită în mod imperios autorităţilor responsabile demararea unui amplu proces de consultare în vederea elaborării unor mecanisme echitabile şi predictibile de piaţă pentru toţi participanţii la piaţă’, se mai arată în comunicat.

Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România şi-a început activitatea în anul 2014, la iniţiativa unui grup de producători de energie din surse regenerabile, nemultumiţi de desele modificări şi necorelări ale sistemului legislativ cu realităţile şi nevoile producătorilor.

În prezent, din organizaţie fac parte 83 de companii, atât producători de energie din tot spectrul regenerabilelor (solar, eolian, hidro şi biomasă), reprezentând companii care au la un loc o putere instalată de peste 400 MW.

Te-ar mai putea interesa și
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod peste canalul Dunăre – Marea Neagră
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod ...
Contractul pentru construcția Alternativei Techirghiol (30,59 km) are 11 oferte, anunță marți Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere......
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa în regim dual
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa ...
Romgaz, primul producător de gaze din România, controlat de stat, a scos la licitație lucrările de construcție la primul ...
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania maghiară de petrol și gaze MOL și-a exprimat oficial interesul pentru achiziționarea rafinăriei Lukoil de la ...
Drum de mare viteză București – Giurgiu: Pistă olimpică de canotaj va fi construită în locul gropilor de împrumut – CNIR
Drum de mare viteză București – Giurgiu: Pistă olimpică de canotaj va fi construită în locul gropilor de împrumut ...
Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Federația Română de Canotaj în vederea realizării ...