Piaţa de leasing a scăzut cu 12% în primul trimestru, la 242,8 milioane euro

Piaţa de leasing a înregistrat în primul trimestru o scădere de 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 242,86 milioane euro, pe fondul reducerii cu 19% a segmentului auto, la 173,2 milioane euro, a declarat marţi preşedintele ALB România, Antoaneta Curteanu.
Economica.net - mar, 28 mai 2013, 10:31
Piaţa de leasing a scăzut cu 12% în primul trimestru, la 242,8 milioane euro

„În 2010-2011 am văzut o creştere uşoară a pieţei în primul trimestru, însă estimările nu s-au adeverit, iar în primele trei luni ale acestui an suntem cu 12% sub aceeaşi perioadă de anul trecut”, a declarat Curteanu într-o conferinţă de presă a Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România.

Totodată, segmentul de leasing imobiliar a avut un declin de 60% în primele trei luni, la 8,3 milioane de euro, echipamentele reprezentând motorul de susţinere a pieţei de profil, cu un avans de 41%, la 61,34 milioane euro.

Ponderea autovehiculelor a scăzut cu şase puncte procentuale, la 71%, cea a echipamentelor a avansat de la 16% la 25%, iar imobiliarele şi-au diminuat cota cu trei puncte, la 4%.

„La echipamente vedem potenţialul mare, echipamente industriale care necesită investiţii”, a spus Curteanu.

Tranzacţiile pe maşinile second-hand câştigă teren, ajungând să aibă o pondere de 17%, cu trei puncte procentuale peste aceeaşi perioadă din anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...