Piaţa de recrutare, în fierbere: investitorii străini vor să creeze 1.500 de locuri de muncă în ţara noastră până la finalul anului – Adecco

1.500 de locuri de muncă ar putea fi create până la sfârşitul anului de către companii străine care vor să intre pe piaţa românească. Cei mai mulţi investitori care vor să vină în România sunt americani, urmaţi de englezi, francezi şi germani, arată datele Adecco Professional Placement, jucător mare din piaţa de recrutare. Companiile angajează semnificativ în această perioadă pentru poziţii de business intelligence, data management, din contabilitate şi domeniul financiar, toate cu studii superioare. 
Cristina Şomănescu - joi, 28 sept. 2017, 10:05
Piaţa de recrutare, în fierbere: investitorii străini vor să creeze 1.500 de locuri de muncă în ţara noastră până la finalul anului - Adecco

”Observăm o cerere foarte mare pentru poziţii de business intelligence, data management, contabilitate, vorbitori de limbi străine şi poziţii în domeniul financiar – acestea sunt noile domenii căutate foarte intens. În paralel, avem posturile consacrate din vânzări, marketing, inginerie şi IT, unde de asemenea, cererea este în creştere. Am centralizat intenţiile potenţialilor investitori interesaţi să vină în Bucureşti şi am ajuns la circa 1.500 de posturi care vor fi create, dacă planurile se concretizează în următoarele trei luni. De departe, cei mai interesaţi să vină acum în România sunt americanii, urmaţi la distanţă de englezi, francezi şi germani”, e de părere Marga Radu, Professional & Permanent Placement Director la Adecco România, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa românească de recrutare.

Pornind de la aceste premise, piaţa de recrutare din ţara noastră va creşte cu 55-60% în ultimele trei luni ale acestui an faţă de nivelul ultimului trimestru din anul 2016, arată estimările Adecco Professional Placement.

Marga Radu: Candidaţii nu îşi mai schimbă locul de muncă numai pentru bani.

”Candidaţii se uită la soliditatea organizaţiei, şi la ce reputaţie are. Apoi se uită la tehnologiile folosite şi la proiectele în care este implicată. Candidaţii nu se mai duc către un alt job numai pentru bani. Contează şi unde este sediul angajatorului, dacă în pachetul salarial intră şi locul de parcare, ce acoperire are abonamentul medical şi dacă acesta acoperă şi familia candidatului. La rândul lor, companiile dau dovezi că valorizează contribuţia candidaţilor. De exemplu, angajaţii unui producător din domeniul audio s-au putut plimba cu o mașină de lux „tunată” cu sistemul audio realizat de firma lor”, explică Marga Radu.

Prin excelenţă, o piaţă a candidaţilor.

Alte beneficii extrasalariale oferite candidaţilor selectaţi sunt maşina de serviciu, abonamentele la sălile de wellness şi acoperirea cheltuielilor de cazare pentru câteva luni pentru specialiştii veniţi din provincie. O tendinţă recentă este de a oferi chiar şi cursuri de defensive driving. De asemenea, companiile pun accentul pe employer branding – sunt mult mai flexibile faţă de solicitările candidaţilor, iar comunicarea cu aceştia şi transparenţa luării deciziilor devin esenţiale pentru retenţia lor. Firmele oferă detalii clare despre perspectivele de avansare, pentru că mulţi candidaţi părăsesc compania după un an şi jumătate de la angajare, dacă nu pot să îşi dezvolte cariera conform aspiraţiilor lor. Candidaţii sunt acum mult mai atenţi la calitatea vieţii – cât timp petrec pe drum către birou, cum arată birourile, cât de aproape sunt de un mall, de grădiniţă sau chiar şcoală, cât de gustoasă este mâncarea de la cantină, spune Marga Radu.

Adecco România este unul dintre cei mai mari jucători din domeniul resurselor umane, cu o cotă de piaţă de aproximativ 30% şi cu o cifră de afaceri de peste 80 de milioane de euro în 2016. Adecco România gestionează peste 8.000 de persoane angajate temporar, are o bază de date cu peste 600.000 de candidaţi şi deserveşte zilnic peste 600 de clienţi.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...