Piaţa de soluţii software ERP a crescut anul trecut cu 4,6%, la 100,5 milioane euro

Economica.net
02 10. 2012
computer_18687200

Total Soft, producătorul soluţiei Charisma, s-a clasat pentru al treilea an consecutiv pe primul loc în topul furnizorilor de soluţii de tip ERP din România, conform studiului PAC, cu o cotă de 16%.

Compania a înregistrat un avans de 20% pe partea de licenţe şi de 14% privind serviciile.

„Anul 2011 nu a marcat acel «recovery» pe care mulţi îl aşteptau pe piaţa de soluţii ERP din România. Astfel, vendorii IT care au câştigat cotă de piaţă au fost în special cei care s-au adaptat foarte rapid «sensibilităţii» clienţilor în ceea ce priveşte preţul şi adaptabilitatea soluţiilor de business la mediul dificil în care îşi desfăşoară activitatea majoritatea companiilor” a declarat directorul general al PAC România, Eugen Schwab Chesaru.

În 2011, afacerile Total Soft au însumat 25,92 milioane de euro, din care peste 17 milioane de euro pe segmentul ERP.

Estimările PAC prevăd pentru următorii cinci ani o dezvoltare a pieţei ERP datorită companiilor internaţionale, preocupate de a avea parteneri care să ofere soluţii IT complete, de reorganizare a producătorilor de energie electrică din România sau de deschidere a managementului local spre soluţii care le să ofere un control financiar mai bun şi o transparenţă a afacerilor.

Cu o experienţă de 17 de ani şi cu 450 angajaţi, Total Soft este unul dintre printre principalii jucători locali din industria IT în dezvoltarea şi furnizarea de soluţii şi servicii complexe de afaceri.

Societatea este controlată de Ferabosco Investments Limited (Cipru) – 90,5%, Liviu Drăgan – 7,9% şi Florin Manea – 1,6%.

Total Soft este parte a grupului Global Finance, companie de investiţii private cu birouri în Atena, Bucureşti, Sofia şi Belgrad. Global Finance administrează fonduri de peste 850 milioane de euro, obţinute în urma administrării de fonduri de investiţii private şi imobiliare, şi a realizat peste 70 de investiţii de la înfiinţare, în 1991.