Piața de vinuri din România, estimată la peste 406 milioane de euro și un volum de 530 milioane de litri în 2021

Piața de vinuri din România a fost anul trecut de 406 milioane de euro, potrivit BASF Agricultural Solutions România, unul din cei mai mari furnizori ai pieței locale de produse pentru protecția plantelor.
Andrada Ghira - lun, 07 mart. 2022, 15:32
Piața de vinuri din România, estimată la peste 406 milioane de euro și un volum de 530 milioane de litri în 2021

Piața locală de vin s-a situat anul treut la circa două miliarde de lei, în timp ce volumul a ajuns la aproximativ 530 de milioane de litri de vin, potrivit oficialilor BASF Agricultural Solutions România. Țara noastră ocupă locul șase la nivelul Uniunii Europene din punct de vedere al volumelor produse, după Italia, Spania, Franța, Germania, Portugalia, iar la nivel mondial suntem pe locul 13.

„Anul 2021 a fost unul foarte bun pentru viticultură și vinificație, astfel încât România a fost printre puținele țări din UE care au înregistrat o creștere a producției. Estimările OIVV indică o majorare a producției de vin, în 2021, pentru țara noastră cu 37% față de 2020, fiind cea mai mare creștere din UE”, spune Mario Tomšić, Country Manager BASF Agricultural Solutions România.

Compania a lansat cea de-a șaptea ediție a concursului „Povești cu vinuri românești”, o competiție dedicată viticultorilor mici și mijlocii din toată țara, care cultivp suprafețe mai mici de 100 de hectare. Oficialul companiei spune că dezvoltarea industriei de profil din România se confruntă cu provocarea promovării și vânzării produselor nou lansate, respectiv branduri și crame mai puțin cunoscute, care însă realizează vinuri de calitate.

„Pentru cramele mici și mijlocii (sub 100 ha), competiția cu producătorii foarte cunoscuți este cumva dezechilibrată. Producătorii mari, consacrați, exploatează suprafețe mult mai mari de viță de vie, își distribuie vinul pe scară largă, la nivel național, și dețin în portofoliu branduri deja cunoscute. Astfel, proiectul nostru, „Povești cu vinuri românești” a fost lansat din dorința de a susține acest segment al pieței, un aspect important fiind faptul că nu este percepută nicio taxă pentru participare”, mai spune Mario Tomšić.

Ediția din acest an va oferi câștigătorilor din faza națională un premiu în valoare de 5.000 de euro, constând, la alegere, în utilaje pentru aplicarea tratamentelor la vița de vie sau produse BASF. Potrivit companiei, scopul acestor premii este să ajute viticultorii în a obține struguri de calitate din care să fie realizate vinuri remarcabile.

Fotografie David Köhler pe Unsplash

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Finalizarea primei autostrăzi montane, care va traversa Munţii Carpaţi, inclusiv primele tuneluri montane la profil de autostradă, până la sfârşitului anului 2028, se numără printre......
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Transportatorul aerian Wizz Air anunță că oferă clienților posibilitatea de a cumpăra bilete pe cinci rute la tarife ...
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii va crește până la 6%, se menține cota unică
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii ...
Cota unică de impozitare ar urma să fie menţinută în următorii patru ani, pentru încurajarea mediului de afaceri, ...
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a spus că nu există un calendar ...