Piața europeană, creștere importantă în septembrie. 15 mașini noi dintr-o sută sunt cumpărate cu motor electric

Raportul ACEA cu privire la înmatriculările de mașini noi din Europa arată o creștere cu 17% în perioada ianuarie - septembrie 2023 până la 9,68 milioane de unități. Dintre acestea, 1,47 au fost complet electrice și doar 1,19 diesel.
Robert Stan - vin, 20 oct. 2023, 10:35
Piața europeană, creștere importantă în septembrie. 15 mașini noi dintr-o sută sunt cumpărate cu motor electric

Conform Asociației Contructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în primele nouă luni din 2023 au fost înmatriculate în Europa – incluzând aici atât statele UE, cât și Marea Britanie și statele EFTA – 9.684.894 de mașini, valoare care corespunde unei creșteri cu 17% față de perioada similară din 2022.

La această creștere au contribuit, în special, principalele piețe, toate afișând majorări semnificative. Astfel, în Germania înmatriculările au crescut cu 14,5% până la 2,13 milioane de unități, în Marea Britanie majorarea a fost chiar mai mare, de 20,2%, până la 1,45 milioane de unități, iar în Franța de 15,9%, până la 1,28 milioane de unități. Celelalte state din „Big 5”, Italia și Spania, au înregistrat majorări de 20,5%, respectiv, 18,5%.

În același timp, piața autoturismelor noi din România s-a majorat cu 16,2%, până la 110.711 unități. Cota de piață a țării noastre din totalul celei de pe întregul continent a fost, în perioada ianuarie – septembrie 2023, de doar 1,14%.

Mai interesant, conform ACEA, din totalul înmatriculărilor de pe continent, cele mai multe mașini noi înmatriculate au fost cu motoare alimentate cu benzină (36,6%), urmate de cele „full hybrid” (26%) și de cele complet electrice (15,2%). Procentul de mașini diesel din totalul pieței a scăzut în acest an la doar 12,3%, în timp ce hibridele cu încărcare la priză (PHEV), au ocupat 7,4% dintre cele 9,68 milioane.

Este important de menționat că, în urmă cu doar un an, în 2022, europenii înmatriculau mai multe dieseluri decât mașini complet electrice. Astfel, în perioada ianuarie – septembrie 2022, cel mai căutat sistem de propulsie era cel alimentat cu benzină (38,2%), urmat de „full hybrid (23,7%), diesel (15,2%), complet electrice (12,1%) și PHEV (8,3%).

Pentru comparație, în România, principala sursă de energie a mașinilor a fost benzina (63,3%), urmată de motorină (13,1%), de mașinile hibride (12,9%) și complet electrice (10.7%).

Citește și:
– Nouă scădere a producției de mașini din România în septembrie
– ACAROM: Piața mașinilor second-hand a scăzut cu 16,4% în primele 9 luni din 2023

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria refuză o aderare „forţată” a Ucrainei la UE înaintea ţărilor din Balcanii de Vest, în ciuda presiunilor
Ungaria refuză o aderare „forţată” a Ucrainei la UE înaintea ţărilor din Balcanii de Vest, în ciuda presiunilor
Deşi Uniunea Europeană aplică o "presiune intensă" pentru ca Ucraina să se alăture blocului înaintea ţărilor din Balcanii de vest, un astfel de scenariu este "în afara discuţiei", a......
Han Jong-hee, unul dintre cei 4 directori executivi ai Samsung a murit în urma unui atac de cord
Han Jong-hee, unul dintre cei 4 directori executivi ai Samsung a murit în urma unui atac de cord
Samsung Electronics a anunțat marți că Han Jong-hee, unul dintre cei 4 directori executivi ai săi, a murit în urma unui ...
Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au avut o creştere anuală de 2,6%, în februarie
Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au avut o creştere anuală de 2,6%, în februarie
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna februarie 2025 cu 0,3% faţă de luna anterioară, ...
Rusia a lansat 139 de drone și o rachetă balistică Iskander-M contra Ucrainei noaptea trecută
Rusia a lansat 139 de drone și o rachetă balistică Iskander-M contra Ucrainei noaptea trecută
Forțele aeriene ucrainene au anunțat marți că Rusia a lansat 139 de drone și o rachetă balistică Iskander-M în timpul ...