Piaţa imobiliară a urcat cu 10% în 2015 şi ar putea creşte cu 5% în acest an
„Cu siguranţă, 2015 a fost anul revenirii pieţei imobiliare locale. Astfel, anul trecut am asistat nu doar la o majorare a pieţei în principalele oraşe din ţară, ci şi la o creştere a încrederii investitorilor care au relansat proiecte în toţi polii principali precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Arad sau Braşov. În plus, observăm că piaţa are perspective de dezvoltare pentru următorii ani”, a declarat Răzvan Cuc, preşedintele Re/Max România.
În acest moment, preţurile medii din principalele oraşe din ţară sunt stabile, acestea variind de la oraş la oraş. Astfel, în Bucureşti şi Cluj-Napoca, preţul mediu pe metrul pătrat, pe segmentul rezidenţial, este de circa 1.000 – 1.100 euro, iar în Braşov ajunge la 850 euro/mp.
Pentru 2016, Răzvan Cuc estimează că trendul ascendent va continua, pe toate segmentele, atât în ceea ce priveşte volumul, cât şi valoarea.
„În ceea ce priveşte segmentul rezidenţial, suntem de părere că piaţa va reacţiona diferit în funcţie de oraşul la care facem referire, aşa cum s-a întâmplat şi în 2015. Însă, credem că 2016 va aduce creşteri ale preţurilor medii naţionale cu cel puţin 5% – atât la locuinţele vechi, cât şi la cele noi”, a completat preşedintele Re/Max România.
În cele patru oraşe analizate se află în dezvoltare proiecte rezidenţiale ale unor dezvoltatori privaţi care însumează peste 10.000 de unităţi locative ce urmează a fi livrate în 2016.
Re/Max este lider mondial în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înfiinţată în 1973 în Denver, are peste 100.000 de agenţi afiliaţi în birouri aflate în aproximativ 100 de ţări din întreaga lume. În Europa, Re/Max este prezent în 33 de ţări, cu peste 1.500 birouri şi 15.000 de agenţi.