Piaţa închirierilor de birouri a crescut cu 7% în 2019, în București, iar cererea de spații noi s-a majorat cu 11% în 2019
„Anul 2019 a fost un an mai bun decât cel precedent, în primul rând datorită cererii de birouri care s-a pliat pe oportunitățile oferite de piață și a ținut pasul cu livrările record de noi clădiri. Tranzacțiile cu spații noi – închirieri, pre-închirieri sau extinderi – au trecut de pragul de 300.000 mp, ceea ce reprezintă cu aproximativ 11% mai mult decât în 2018, peste ritmul general al pieței. De asemenea s-au înregistrat pre-închirieri de suprafețe mari de peste 10.000 mp care au depășit 80.000 mp și 25% din totalul tranzacțiilor cu spatii noi iar ritmul expansiunii operatorilor de servicii pentru corporatiști a fost ridicat”, afirmă Alexandru Petrescu, Managing Partner la Esop Consulting l CORFAC International.
Serviciile pentru corporatiști se dezvoltă și aduc plus valoare
Livrările record de clădiri de birouri au avut drept consecință și creșterea pieței spațiilor destinate serviciilor pentru corporatiști. Ca un trend, în ultimul trimestru din 2019, s-au remarcat tranzacțiile în serie ale marilor operatori de servicii în clădirile livrate în 2019 sau în curs de livrare în 2020.
Un astfel de exemplu este seria de tranzacții realizate de World Class, cel mai mare operator de săli de sport din România, care se extinde în trei mari proiecte statement din București. World Class a pre-închiriat spații în ultimul trimestru din 2019 și are în vedere deschiderea de noi cluburi de sănătate în Oregon Park, pe o suprafață de 1.305 mp, Sema Parc – pe o suprafață de 1.346 mp și în Campus 6 – pe o suprafață de 1.232 mp.
„Estimăm că în anul 2020 va continua trendul ascendent al pieței de birouri, iar companiile vor alege ținând cont de calitatea spațiilor, proximitatea de metrou, dotările, facilitățile și serviciile oferite de noile proiecte pentru confortul angajaților ”, afirmă Alexandru Petrescu, Managing Partner la Esop Consulting l CORFAC International.
În cursul anului 2019, tot tranzacțiii în serie, în mai multe clădiri noi de birouri, au realizat și operatorii din zona de servicii food Stradale și Carrefour.
Cea mai mare tranzacție din 2019, din punctul de vedere al suprafeței închiriate sau pre-închiriate de către o companie într-o clădire de birouri a fost realizată în ultimul trimestru: rezervarea unui spațiu de 28.000 mp, de către Ubisoft, în clădirea J8 Office Park, dezvoltat de Portland Trust în zona Bucureștii Noi.