Piaţa online europeană a finanţărilor alternative a crescut în 2014 cu 144%, la 2,9 mld. euro – EY

Economica.net
23 03. 2015
online_72291600_75250600

Raportul ‘Moving Mainstream: The European Alternative Finance Benchmarking’ are la bază răspunsurile a paisprezece asociaţii cheie naţionale sau regionale din industrie, precum şi ale reprezentanţilor unui număr de 255 de platforme financiare online de top din Europa, reprezentând 85% – 90% din piaţa de finanţări alternative bazate pe platforme online din Europa.

Considerată până recent o activitate de nişă, finanţarea alternativă online, care include ‘equity crowdfunding’ şi creditarea peer-to-peer (de la persoană la persoană), a devenit o sursă foarte importantă şi des utilizată pentru obţinerea de finanţări de către IMM-uri, start-up-uri şi multe alte proiecte de afaceri din Europa, conform raportului.

Finanţările alternative online derulate pe platforme financiare de tranzacţionare din afara sistemului bancar tradiţional au crescut în Europa de la 1,21 miliarde de euro în 2013 la 2,9 miliarde de euro în 2014. Industria finanţărilor alternative este estimată să depăşească şapte miliarde de euro dacă fundamentele pieţei rămân solide şi creşterea va continua în acelaşi ritm, scrie Agerpres.

Anul trecut, 201 milioane de euro au fost furnizate IMM-urilor şi start-up-urilor europene prin intermediul platformelor de finanţare alternativă şi dedicate finanţării afacerilor aflate în stadiu incipient de dezvoltare şi capitalului circulant. Volumul finanţărilor alternative online a crescut constant la aproximativ 75% de la an la an, iar numărul estimat de start-up-uri şi IMM-uri finanţate a crescut într-un ritm şi mai accelerat – 133% în ultimii trei ani, cumulând aproximativ 5.801 de IMM-uri şi start-up-uri în anul 2014.

Aceste noi forme de finanţare alternativă cresc rapid, iar creşterea începe să atragă investitori instituţionali. Finanţarea alternativă, cel puţin în unele ţări europene, este pe punctul de a deveni o modalitate principală de finanţare. Până acum au existat puţine date concrete privind extinderea acestei industrii în Europa. Raportul curent arată că, deşi este încă semnificativ mai mică decât industria similară din Marea Britanie, finanţarea alternativă de pe continent a ajuns la o masă critică. Una dintre cele mai interesante unităţi de măsurare este rata de adopţie în anumite pieţe şi modele. De exemplu, împrumuturile de afaceri peer-to-peer au crescut cu mai mult de 270% în Europa continentală în acest an, iar Estonia şi Suedia înregistrează unele dintre cele mai ridicate volume pe cap de locuitor.

În termeni de volume de finanţare alternativă, clasamentul pieţelor din Europa continentală este condus de Franţa, Germania, Suedia, Olanda şi Spania.

Marea Britanie este de departe cea mai mare ţară europeană pentru finanţările alternative, volumul acestor finanţări atingând 2,34 miliarde de euro (1,78 miliarde de lire sterline) în 2014. Ea este urmată de Franţa, cu finanţări de 154 milioane de euro, Germania – cu finanţări de 140 milioane de euro, Suedia – 107 milioane de euro, Olanda – 78 milioane de euro şi Spania – 62 milioane de euro.

‘În România, finanţările alternative reprezintă încă o piaţă aflată într-un stadiu incipient, în ciuda faptului că site-urile dedicate crowdfunding-ului raportează o rată mai mare de succes a campaniilor. De asemenea, există proiecte locale care iniţiază campanii direct pe site-urile consacrate precum kickstarter.com sau indiegogo.com. Soluţiile de finanţare alternativă s-au dezvoltat la nivel mondial în perioada de criză, când accesul la finanţare era drastic diminuat. În ultimii ani însă finanţarea este pe o tendinţă pozitivă, iar în acest an tendinţa s-a transmis şi antreprenorilor, care consideră în proporţie de 30% că accesul la surse de finanţare s-a îmbunătăţit în ultimul an în România, conform studiului EY Barometrul antreprenoriatului românesc 2014. Având în vedere această percepţie, care se referă mai ales la surse şi instrumente financiare clasice, dublată de creşterea valorii fondurilor europene destinate în noul exerciţiu 2014-2020 pentru startup-uri şi microîntreprinderi, crowdfunding-ul în România este posibil să rămână un instrument destul de rar accesat şi mai ales pentru proiecte creative de valoare mică’, a declarat Mihaela Matei, coordonator proiect ‘Antreprenorii vorbesc’, EY România.