Piaţa platformelor de mobilitate urbană din România, pe care activează şi Uber şi Clever, valorează aproape 340 milioane euro

Economica.net
18 04. 2019
taxi_05677900

Din total, piaţa de e-hailing (care include contravaloarea serviciilor de taximetrie generate prin aplicaţiile de mobilitate urbană) este de 706 milioane de lei, iar cea de ride-sharing de 881 milioane de lei, potrivit PwC.

„Astfel, piaţa locală de ride-sharing reprezintă 21% din piaţa totală de transport urban privat, iar piaţa totală a platformelor de mobilitate urbana (care include si contravaloarea serviciilor de taximetrie generate prin aplicaţiile de mobilitate urbană) reprezintă 44% din total, facilitând accesul românilor la servicii de transport urban privat şi suplinind o nevoie de mobilitate urbană neadresată de modalităţile tradiţionale de transport urban”, se arată în comunicat.

În plus, studiul arată că activitatea platformelor de mobilitate urbana generează beneficii economice directe şi indirecte de peste 1 miliard lei anual, fiind complementară serviciilor de taximetrie şi avand un impact sistemic pozitiv. Astfel, beneficiile directe, reprezentate de taxele şi impozitele plătite de către operatorii de transport ce utilizează aceste platforme digitale de mobilitate, sunt de 304 milioane de lei anual, în vreme ce beneficiile indirecte, care reprezintă gradul de multiplicare in economie al consumului de servicii de transport urban privat generat prin platformele de mobilitate urbană, sunt de 781 milioane de lei, potrivit PwC, potrivit News.ro