Piața retailului alimentar se apropie de un nou punct istoric: Kaufland ajunge 150 de hypermarketuri pe plan local
Numai luna aceasta, retailerul german Kaufland, a deschis două noi hypermarketuri în România, în Constanța și Blaj, ajungând la 146 de unități. Kaufland ar putea termina însă 2021, anul în care a pus la bătaie 375 de milioane de euro, cea mai mare investiție a ultimilor 16 ani, cu un număr de 148 de hypermarketuri. Nu este exclus însă ca pragul de 150 de unități la nivel național să fie trecut în anul financiar 2021 al Kaufland, care se termină în februarie 2022.
În total, până acum, într-un tur de forțe ce a demarat în ianuarie, când compania a pus pe hartă trei magazine noi (Târgu Neamț, Sibiu și Piatra Neamț), retailerul a deschis opt unități din cele 10 minim bugetate, ceea ce înseamnă că că până la finele acestui an calendaristic urmează cel puțin alte două deschideri.
„Anul acesta ne-am propus un ritm alert de expansiune, pe care îl susținem cu unul din cele mai mari bugete de investiții din ultimii 16 ani, în valoare de peste 375 de milioane de euro. Avem în plan deschiderea a cel puțin 10 magazine noi, cu precădere în Transilvania și Muntenia. Vizăm zonele de urban mic și mediu, orașe cu o medie de 20.000 de locuitori, unde am identificat cel mai mare potențial de creștere”, a declarat pentru Economica Valer Hancaș, director de Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România, întrebat fiind de planurile pentru acest an calendaristic.
Unde vor mai apărea magazine Kaufland
Potrivi anunțurilor în social media ale companiei, următoarea inaugurare ar putea fi în Timișoara (Str. Calea Martirilor), unde retailerul angajează deja pentru a cincea unitate din oraș sau a șasea, dacă luăm în calcul și comunele învecinate.
Din informațiile Economica, există aprobări pentru construcția unui magazin în Brașov, pe fosta platformă Tractorul (Str. Turnului) și a unei unități în Alba-Iulia (Str. Tudor Vladimirescu Nr. 78). În luna martie a acestui an a fost semnat și certificatul de urbanism pentru realizarea unui PUZ în scopul construirii unui magazin în localitatea Săcele, județul Brașov.
De asemenea, presa locală a scris în aprilie și despre viitoare inaugurare a unui magazin în Baia Mare, al treilea din localitate.
Compania nu a menționat însă calendarul viitoarelor deschideri.
Kaufland a ajuns la o reţea de 100 de hipermarketuri în România în 2014, după 11 inaugurări în același an. Magazinul cu numărul 100 a fost deschis în București, în cartierul Drumul Taberei, la nouă ani de când compania a intrat pe plan local.
Citește și: