Piaţa românească de RCA este o bombă cu ceas – Andreea Paul
Aceasta susţine că există informaţii publice că, după cazul ASTRA, pierderile acumulate de alte trei companii – însumând o mare parte a pieţei de asigurări obligatorii – se adâncesc zilnic. „În acest context, gestionarea situaţiei de către ASF comportă o importanţă şi o atenţie specială”, arată prim-vicepreşedintele PNL.
Andreea Paul atrage atenţia că una dintre aceste companii este în insolvenţă tehnică de 3 ani, alta este în faza de redresare, dar nu respectă indicatorii de solvabilitate, iar încă una acumulează pierderi în continuare şi, de asemenea, nu îndeplineşte indicatorii de solvabilitate.
„Suspiciunile sunt mari în ceea ce priveşte controlul preţurilor, fraudelor din sistem şi în gestionarea inadecvată a pieţei de asigurări obligatorii, având în vedere că pierderile se acumulează în continuare, zi de zi. Întrebarea este de ce se amână intervenţia ASF şi se permit acumulările de pierderi? Probabil, pentru că nu se doreşte asumarea acestei curăţenii necesare a pieţei de asigurări de către actuala conducere şi se aruncă bomba cu ceas în braţele următoarei echipe”, mai afirmă Andreea Paul.