Piaţa Smart Home din România valorează sub 1% din întreaga piață europeană

Piaţa Smart Home din România valorează, în prezent, de circa 20 de milioane de euro, sub 1% din întreaga piaţă europeană, de 23 miliarde de euro, conform estimărilor realizate de unul dintre liderii pieţei de distribuţie a produselor şi accesoriilor IT&C de pe piaţa locală.
AGERPRES - D, 14 nov. 2021, 10:11
Piaţa Smart Home din România valorează sub 1% din întreaga piață europeană

„În România, piaţa Smart Home este încă una foarte mică, estimată la circa 15 -20 de milioane de euro, sub 1% din întreaga piaţă europeană, de 23 de miliarde de euro, unde cererea cea mai mare este în UK, Germania, Franţa şi Italia. Totuşi, o piaţă încă mică înseamnă un mare potenţial de creştere, de 30-40% în 2022. Noi am înregistrat rezultate foarte bune până acum, atât pe plan intern, cât şi extern, cu produsele noastre Smart Home şi suntem pregătiţi să valorificăm această oportunitate de dezvoltare pe o piaţă în expansiune accelerată”, a declarat George Barbu, CEO ABN Systems International.

Conform sursei citate, vânzările de produse Smart Home din portofoliul companiei au crescut cu 46%, în primul semestru din 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cel mai bine vândut produs este termostatul Tellur, pentru care ABN Systems apreciază un salt cu 200%, de la an la an.

Statisticile unor analize globale, dimensiunea pieţei pentru case inteligente a fost evaluată la 79,13 miliarde de dolari, în 2020, şi se aşteaptă să ajungă la 313,95 miliarde de dolari până în 2026, cu o rată anuală de creştere de 25,3% în perioada prognozată (2021 – 2026). De asemenea, piaţa europeană de Smart Home se aşteaptă să crească de la 23,2 miliarde de dolari în 2020, până la 39,6 miliarde de dolari până în 2025, cu o rată de creştere de 11,3%.

Totodată, în următorii patru ani, peste 400 de milioane de case din întreaga lume (19% din toate gospodăriile) vor avea cel puţin un tip de sistem inteligent instalat, relevă studiile de piaţă internaţionale.

Fondată în anul 2002, ABN Systems International, deţinătoarea brandului Tellur, şi unul dintre liderii pieţei de distribuţie a produselor şi accesoriilor IT&C din România, oferă soluţii integrate de mobilitate, infrastructură IT şi de stocare, sisteme de supraveghere video, echipamente şi automatizări industriale. Cu un portofoliu de peste 30.000 de produse şi accesorii IT&C, ABN Systems este prezentă pe pieţe din 25 ţări, de pe trei continente.

ABN Systems International, deţinătoarea singurului brand 100% românesc de accesorii telecom şi produse Smart Home, Tellur, şi unul dintre liderii pieţei de distribuţie de produse şi accesorii IT&C din România, estimează că vânzările sale de produse Smart Home vor creşte cu 100% în 2022, comparativ cu 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Egiptul încearcă să liniștească Grecia cu privire la statutul Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai
Egiptul încearcă să liniștească Grecia cu privire la statutul Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai
Egiptul a estimat vineri că o decizie judecătorească privind Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai nu ameninţă acest sit sacru, inclus în patrimoniul mondial UNESCO, în încercarea de a......
Nicușor Dan se duce azi în zonele afectate de inundații din Covasna și Harghita, inclusiv la Salina Praid
Nicușor Dan se duce azi în zonele afectate de inundații din Covasna și Harghita, inclusiv la Salina Praid
Președintele României, Nicușor Dan, face astăzi o vizită la Salina Praid și în zonele afectate de inundații din județul ...
Trump vrea să ducă taxele vamale pentru importurile de oțel la 50%, pentru a apăra producția din SUA
Trump vrea să ducă taxele vamale pentru importurile de oțel la 50%, pentru a apăra producția din SUA
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că plănuieşte să crească taxele vamale pe importurile de oţel ...
Șeful Pentagonului avertizează că Beijingul se pregătește să utilizeze forța în zona Asia-Pacific, amenințarea putând fi iminentă
Șeful Pentagonului avertizează că Beijingul se pregătește să utilizeze forța în zona Asia-Pacific, amenințarea putând ...
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat sâmbătă că China se pregăteşte "să utilizeze forţa militară" ...